Armata americană a evacuat peste 3.200 de persoane din Afganistan

×
Codul embed a fost copiat

Armata SUA a evacuat până în prezent peste 3.200 de persoane din Afganistan, în special personalul american, cu ajutorul unor avioane militare, a declarat marţi un oficial de la Casa Albă, sub rezerva anonimatului, relatează AFP.

În afară de aceste 3.200 de persoane, aproape 2.000 de refugiaţi afgani au fost evacuaţi spre Statele Unite, a precizat oficialul citat.

Talibanii sunt ''pregătiţi să protejeze'' accesul către aeroportul din Kabul pentru civilii evacuaţi de americani, a declarat, la rândul său, consilierul preşedintelui american pentru securitate naţională, Jake Sullivan.

Mii de americani care trăiesc în Afganistan şi afgani care i-au ajutat pe occidentali vor să părăsească ţara de teama represaliilor talibanilor, dar sunt încă blocaţi în afara aeroportului în zone controlate de insurgenţi.

Insurgenţii au comunicat Statelor Unite ''că sunt gata să protejeze transportul în siguranţă al civililor către aeroport şi intenţionăm să îi facem să respecte acest angajament'', a dat asigurări responsabilul american, în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă.

Citește și
afganistan
Americanii au blocat accesul talibanilor la rezervele Băncii Centrale afgane păstrate în SUA
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Preşedintele SUA alocă 500 de milioane de dolari pentru refugiaţii afgani
Preşedintele SUA alocă 500 de milioane de dolari pentru refugiaţii afgani

Preşedintele SUA Joe Biden a decis să aloce până la 500 de milioane de dolari pentru a ajuta refugiaţii şi migranţii afgani, victimele conflictului şi alte persoane expuse riscurilor ca rezultat al situaţiei din Afganistan, relatează marți DPA şi EFE.

Americanii au blocat accesul talibanilor la rezervele Băncii Centrale afgane păstrate în SUA
Americanii au blocat accesul talibanilor la rezervele Băncii Centrale afgane păstrate în SUA

Talibanii nu vor avea acces la rezervele monetare afgane din Banca Centrală, păstrate de guvern în SUA, potrivit unui responsabil al administrației președintelui american Joe Biden. Majoritatea acestor fonduri se află în afara Afganistanului.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.