Aproape 3 tone de cocaină şi peste 11 milioane de euro, confiscate aproape de aeroportul Amsterdam-Schiphol

Aproape 3 tone de cocaină şi peste 11 milioane de euro, confiscate aproape de aeroportul Amsterdam-Schiphol
AFP

Poliţia olandeză a anunţat marţi că a confiscat aproape 3 tone de cocaină şi peste 11 milioane de euro dintr-o fermă situată în apropierea aeroportului Amsterdam-Schiphol.

Captura este una dintre cele mai importante din istoria forţelor de ordine din acest oraş, transmite AFP.

După o anchetă îndelungată, poliţiştii au întreprins joia trecută o descindere la proprietatea aflată lângă satul De Kwakel, la câţiva kilometri sud de Schiphol.

Un suspect a fost arestat, iar un al doilea a fost reţinut ulterior dintr-o maşină aflată în apropiere, a precizat poliţia într-un comunicat.

Cocaina confiscată avea o valoare la vânzare pe piaţa neagră de 195 milioane de euro, a menţionat poliţia, subliniind că 'este vorba despre una din cele mai mari capturi din istoria poliţiei din Amsterdam'.

Citește și
părinți bebelus mort
Doi tineri de 18 și 17 ani și-au ucis bebelușul de 4 luni. Ce i-au pus în biberon
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Au mai fost confiscate 11,3 milioane de euro în numerar, precum şi obiecte de lux. Captura a mai cuprins şase arme, amortizoare, muniţie şi maşini de numărat bancnote.

Cei doi suspecţi, unul de 54, celălalt de 29 de ani, se află în arest şi riscă să fie inculpaţi pentru trafic de droguri pe scară mare, indică acelaşi comunicat.

Cocaina 'făcea parte, după toate aparenţele, dintr-un circuit de droguri latino-american', adaugă poliţia, precizând că sunt aşteptate şi alte arestări.

Ţările de Jos constituie o platformă majoră pentru droguri, mai ales cocaină, care ajung în Europa în principal prin portul Rotterdam, cel mai mare de pe continent.

În cel mai recent raport din aprilie, Europol s-a arătat îngrijorat să vadă continentul inundat de 'cantităţi fără precedent de cocaină', provenite din America Latină şi 'generând profituri de mai multe miliarde de euro' pentru reţelele infracţionale din cele două regiuni.

În plus, traficul de cocaină, a cărei puritate este 'la cel mai ridicat nivel atins vreodată în UE', 'alimentează structuri infracţionale care se folosesc de resursele lor enorme pentru a infiltra şi submina economia UE, instituţiile publice şi societatea', mai relevă Europol.

Percheziţiile efectuate de forţele de poliţie în porturi europene importante precum Anvers, Hamburg şi Rotterdam au permis capturi record, precum cea a unei încărcături de 23 tone de cocaină la sfârşitul lui februarie. Valoarea drogurilor pe piaţa neagră a fost estimată 'între 1,5 şi 3,5 miliarde de euro' de şeful vămii din Hamburg, René Matschke.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cocaină de 80 de milioane de lire sterline găsită pe un iaht. FOTO
Cocaină de 80 de milioane de lire sterline găsită pe un iaht. FOTO

O cantitate imensă de cocaină de clasă superioară a fost descoperită pe un iaht care se îndrepta spre Marea Britanie.

Doi tineri de 18 și 17 ani și-au ucis bebelușul de 4 luni. Ce i-au pus în biberon
Doi tineri de 18 și 17 ani și-au ucis bebelușul de 4 luni. Ce i-au pus în biberon

Părinții unui bebeluș de 4 luni, din Statele Unite, au fost arestați după ce copilul a murit în urma consumului de cocaină.

Un bărbat a descoperit 30 de kilograme de cocaină pe o plajă, în timp ce căuta broaște țestoase
Un bărbat a descoperit 30 de kilograme de cocaină pe o plajă, în timp ce căuta broaște țestoase

Un expert care se afla în căutare de broaște țestoase pe plajă a descoperit o cantitate de cocaină în valoare de 1,2 milioane de dolari.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.