Anunțul făcut de Vladimir Putin și Xi Jinping privind relațiile dintre Rusia și China

Xi Jinping
AFP

Vladimir Putin şi Xi Jinping au subliniat marţi intensificarea legăturilor energetice dintre cele două ţări, ceea ce a permis Moscovei să-şi crească cifra de afaceri cu 64% de la începutul anului şi volumul exporturilor cu 10%, potrivit EFE.

"Energia rămâne unul din domeniile-cheie şi cele mai dinamice ale cooperării noastre economice", a spus Putin, într-un mesaj adresat participanţilor la cel de-al IV-lea Forum energetic ruso-chinez.

Preşedintele rus a subliniat că, recent, s-a reuşit să se ajungă la un nivel foarte ridicat al relaţiilor bilaterale în sectoarele petrolului şi gazelor, cărbunelui şi energiei electrice, în timp ce sunt implementate sistematic proiecte comune de amploare la centralele nucleare din China şi în sectorul producţiei de gaz natural lichefiat.

Xi a menţionat, la rândul său, că "cooperarea energetică între China şi Rusia este piatra de temelie a cooperării practice dintre cele două ţări" şi serveşte, totodată, drept "forţă eficientă pentru protejarea securităţii energetice globale", potrivit agenţiei oficiale de presă ruse TASS, citată de Agerpres.

China devine cel mai mare consumator de energie rusească, a indicat şi vicepremierul rus Aleksandr Novak. "Anul acesta, cifra de afaceri a sectorului energetic (rus) a crescut cu 64 % faţă de anul trecut, iar livrările au crescut cu aproximativ 10%", a spus el.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Oficialul rus a explicat că exporturile de gaz natural lichefiat din Rusia către China au crescut cu 32% între lunile ianuarie şi octombrie ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Directorul executiv al companiei petroliere ruse Rosneft, Igor Secin, a remarcat că, în prezent, volumul de gaz natural lichefiat exportat în China din Rusia este relativ scăzut, dar a prognozat o creştere în viitor similară cu cea a livrărilor prin conducte (cu 60 % în acest an, conform calculelor sale).

China trebuie să crească continuu importurile de gaz rusesc prin ruta estică, proiect la care ambele ţări lucrează deja, a afirmat vicepreşedintele China National Petroleum Corporation (CNPC), Huang Yongzhang.

Proiectul rutei din Orientul Îndepărtat se află în faza de planificare, în termeni de concepţie şi estimare a costurilor, în timp ce negocierile continuă pentru furnizarea de gaze prin conducta "Forţa siberiană-2", care va trece prin Mongolia către China.

Capacitatea acestei a doua "Forţe siberiene" va fi de 50.000 de metri cubi pe an, a explicat vicepreşedinta Gazprom şi director general pentru exporturi, Elena Burmistrova.

În ceea ce priveşte petrolul, şeful Rosneft a afirmat că, în primele 10 luni ale anului în curs, Rusia a crescut exporturile de ţiţei către China cu 9,5%, până la aproape 72 de milioane de tone faţă de aceeaşi perioadă din 2021, cifră pe care Huang a redus-o totuşi la 33 de milioane de tone, notează EFE.

Huang a indicat că cele două ţări au prelungit acordul de livrare a petrolului în vestul Chinei, ceea ce va garanta furnizarea a 100 de milioane tone de ţiţei.

În sectorul energiei electrice, Rusia consideră că livrările către ţara vecină pot creşte cu 11% până la sfârşitul anului, potrivit lui Novak.

Secin a declarat că Inter RAO, operatorul de exporturi şi importuri de energie electrică din Rusia, şi-a majorat livrările către China cu 33% în primele zece luni ale anului, până la aproape 4.000 de milioane de kilowaţi/oră.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

 

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă