Anthony Fauci: Este posibil ca SUA să nu aibă nevoie de vaccinul AstraZeneca, chiar dacă primește aprobarea FDA

Anthony Fauci
Profimedia

Este posibil ca Statele Unite să nu aibă nevoie de vaccinul AstraZeneca, chiar dacă primeşte aprobarea FDA, a declarat Anthony Fauci, expertul american în boli infecțioase.

Anthony Fauci, reputat expert american în boli infecţioase şi cel care ghidează răspunsul naţional la criza provocată de Covid-19, a declarat pentru Reuters că e posibil ca Statele Unite să nu aibă nevoie de vaccinul anti-Covid dezvoltat de Oxford şi AstraZeneca, chiar dacă primeşte aprobarea Food and Drug Administration (FDA), organismul american de reglementare a medicamentelor.

Vaccinul, considerat iniţial un punct de reper în lupta împotriva pandemiei de Covid-19, este pus sub semnul întrebării de la finalul anului trecut, deşi a fost aprobat spre utilizare de urgenţă în zeci de ţări, nu şi în SUA, transmite News.ro.

Fauci, director al National Institute of Allergy and Infectious Diseases şi consilier şef la Casa Albă, a spus că SUA au încheiat suficiente contracte cu alţi producători de vaccinuri pentru a-şi imuniza întreaga populaţie şi, posibil, chiar pentru a fi administrate doze suplimentare în toamnă.

Întrebat dacă vaccinul AstraZeneca va fi folosit în SUA, el a spus: „Asta e încă în aer. Senzaţia mea este că, având în vedere relaţiile contractuale pe care le avem cu mai multe companii, avem suficient vaccin pentru a asigura necesarul nostru fără a invoca AstraZeneca”.

Citește și
Numărul contaminărilor cu Covid-19 din Wuhan a fost de 10 ori mai mare faţă de bilanţul oficial
SUA și 13 țări aliate își exprimă „preocupările” în legătură cu Raportul OMS privind originea Covid-19
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La finalul anului trecut, compania farmaceutică şi Universitatea Oxford au publicat rezultatele dintr-un studiu cu două valori de eficacitate diferite, după o eroare de dozaj. În luna martie a acestui an, mai multe ţări din lume au suspendat temporar administrarea acestui ser, după ce au fost raportate cazuri de evenimente tromboembolice.

Tot în luna martie, o agenţie americană a spus că datele emise de companie au oferit o imagine incompletă a eficacităţii vaccinului. Câteva zile mai târziu, AstraZeneca a publicat rezultatele care arată o diminuare uşoară a acesteia.

Fauci a mai declarat: „Dacă vă uitaţi la numărul de doze pe care le vom primi, cantitatea pe care o putem lua de la J&J, Novavax şi Moderna, dacă contractăm mai multe, este posibil să putem gestiona orice administrare suplimentară de doze, dar nu pot spune asta cu siguranţă”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Experți americani: „Persoanele vaccinate cu ambele doze nu transmit coronavirusul aproape niciodată”
Experți americani: „Persoanele vaccinate cu ambele doze nu transmit coronavirusul aproape niciodată”

„Persoanele vaccinate cu ambele doze nu transmit coronavirusul aproape niciodată”. Anunţul făcut de reprezentanţii ''Centrului pentru prevenirea şi controlul Bolilor'' (CDC) din Statele Unite a readus speranţa peste tot în lume.

SUA și 13 țări aliate își exprimă „preocupările” în legătură cu Raportul OMS privind originea Covid-19
SUA și 13 țări aliate își exprimă „preocupările” în legătură cu Raportul OMS privind originea Covid-19

Statele Unite ale Americii şi 13 ţări aliate şi-au exprimat marţi, într-o declaraţie, ''preocupările comune'' pe tema raportului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) cu privire la originea COVID-19, relatează AFP, citată de Agerpres.

Vaccinul AstraZeneca-Oxford îşi schimbă numele în ”Vaxzevria”. Decizie aprobată de EMA
Vaccinul AstraZeneca-Oxford îşi schimbă numele în ”Vaxzevria”. Decizie aprobată de EMA

Numele vaccinului AstraZeneca-Oxford a fost schimbat şi este de-acum ”Vaxzevria”, la solicitarea laboratorului farmaceutic suedezo-britanic, o modificare aprobată de către Agenţia Euroepană a Medicamentului (EMA), AFP, citat de News.ro.

Blinken: Statele Unite vor fi liderul accesului mondial la vaccinul împotriva Covid-19
Blinken: Statele Unite vor fi liderul accesului mondial la vaccinul împotriva Covid-19

SUA vor deveni în următoarele luni ''liderul'' accesului mondial la vaccinul împotriva COVID-19, după prime contribuţii pentru Mexic şi Canada, a declarat luni secretarul de stat american Antony Blinken, citat de AFP.

Agenţia franceză a Medicamentului confirmă un risc rar de tromboză în urma vaccinării cu AstraZeneca
Agenţia franceză a Medicamentului confirmă un risc rar de tromboză în urma vaccinării cu AstraZeneca

Agenţia franceză a Medicamentului confirmă un risc rar de tromboză în urma vaccinării cu vaccinul anti-Covid AstraZeneca-Oxford.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.