Analiză: Orbán este mai singur ca niciodată pe scena europeană – dar mai are cărți de jucat

Economia ungară va crește ”chiar dacă nu va primi niciun cent” european. Maghiarii acuză ”atitudinea rușinoasă” a UE
Getty

Viktor Orbán este mai izolat ca niciodată – dar încă alimentează frustrări în toată Europa.

Liderul maghiar, unul dintre cei mai proeminenți politicieni de extremă-dreapta din Europa, este de multă vreme o excepție pe scena europeană, arată The Guardian, într-o analiză.

Partidul conservator „Lege și Justiție” a pierdut alegerile cheie în Polonia în această lună, lăsând Budapesta în mare parte singură în lupta sa cu Bruxelles-ul pentru respectarea normelor democratice.

Între timp, Turcia a făcut un pas spre ratificarea candidaturii Suediei de aderare la NATO, punând în lumină proastră reținerea Ungariei de a semna.

Iar o întâlnire recentă dintre Orbán și Vladimir Putin a contribuit la un disconfort tot mai mare în rândul oficialilor europeni, care văd legăturile amicale ale Ungariei cu Moscova și Beijingul ca fiind neconcordante și chiar dăunătoare alianței occidentale.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Premierul ungar „încearcă să-și mențină un rol de „cap de pod” între vest și est”, a declarat Péter Krekó, directorul institutului de cercetare Capital Politic din Budapesta.

Orbán a vrut să maximizeze „beneficiile relațiilor în ambele direcții – în ciuda semnelor din ce în ce mai evidente că este imposibil în realitatea geopolitică actuală”, a adăugat el.

Dar, departe de a da înapoi, liderul maghiar nu a făcut decât să ridice această retorică în ultimele zile, arătându-și furia la adresa instituțiilor europene.

„Bruxelles este o parodie contemporană proastă ”, a spus el într-un discurs de luni, în timpul comemorarii revoltei Ungariei din 1956 împotriva Uniunii Sovietice.

„Bruxelles-ul și Uniunea Europeană pot fi reparate”, a spus el, arătând spre alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor.

Orban, în vizorul diplomaților UE

 

Retorica nu a trecut neobservată, înalți oficiali europeni spunând că cred că comportamentul Budapestei devine o preocupare majoră pentru restul blocului european.

„Recenta întâlnire a lui Orbán cu Putin la Beijing și modul în care premierul ungar a asemănat UE cu Uniunea Sovietică ridică semne de întrebare dacă mai putem avea încredere în această țară ca aliat și ca partener”, a spus un diplomat european înalt, care a vorbit sub rezerva anonimatului pentru a discuta chestiuni sensibile.

Problemele cu Ungaria „vor deveni probabil din ce în ce mai profunde și vor pune în pericol tot mai mult deciziile comune în chestiuni importante din punct de vedere strategic”, a spus diplomatul.

Un al doilea diplomat European de rang înalt a spus că „Ungaria este din ce în ce mai izolată, deoarece întârzierea aderării Suediei la NATO are un impact negativ asupra securității tuturor aliaților”.

Orbán a recunoscut el însuși că este adesea singur.

„Adevărul este că aici sunt singurul șef de guvern din Uniunea Europeană”, a spus el într-un discurs la forumul organizat de guvernul chinez de la Beijing săptămâna trecută.

„Având în vedere starea lumii, ar fi fost firesc ca mulți lideri europeni să fie aici. Dar nu au venit”, a adăugat el.

Așii din mânecă

 

Dar chiar dacă pare mai izolat, premierul ungar – unul dintre cei mai experimentați șefi de guvern din Europa – are încă ași în mânecă.

Ungaria este programată să dețină președinția rotativă a Consiliului UE în a doua jumătate a anului viitor și deja există îngrijorări la Bruxelles cu privire la modul în care Budapesta va folosi acest rol.

Guvernul ungar împiedică, de asemenea, o nouă asistență militară a UE pentru Ucraina, iar sprijinul Budapestei va fi necesar pentru o propunere de creștere a bugetului blocului și a ajutorului financiar pentru Kiev.

Și, în timp ce Orbán a suferit un eșec major atunci când Bruxelles-ul a înghețat miliarde de euro alocate Ungariei din cauza problemelor legate de statul de drept, acum există semnale că cel puțin o parte din bani ar putea fi dezghețați – parțial ca o modalitate de a determina Ungaria să accepte decizii financiare cheie pentru UE.

Unii oficiali europeni spun că nu cred că izolarea ar schimba comportamentul liderului ungar. Au existat, de asemenea, speculații că Robert Fico, noul prim-ministru al Slovaciei, ar putea fi un aliat pentru Orbán în unele bătălii politice europene.

Întrebată despre impactul alegerilor poloneze, Judit Varga, un fost ministru care se așteaptă să conducă campania pentru Fidesz, partidul lui Orbán, în cursa pentru Parlamentul European, a spus că alianțele partidului „rămân puternice și înfloritoare”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.

Volodimir Zelenski se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă acasă după încheierea războiului
Volodimir Zelenski se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă acasă după încheierea războiului

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi, la Berlin, că se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă în ţară, dar numai după ce războiul s-a încheiat, relatează dpa.

Cine a fost David Hosier, bărbatul care a fost executat în Missouri, SUA. Susținea că este nevinovat
Cine a fost David Hosier, bărbatul care a fost executat în Missouri, SUA. Susținea că este nevinovat

Un fost militar american condamnat la moarte pentru uciderea în 2009 a unei femei cu care a avut o aventură a fost executat marţi în Missouri, în centrul Statelor Unite, notează AFP.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.