Amenințare cu bombă la Washington, în ziua învestirii lui Joe Biden

Curtea Suprema
AFP

Amenințare cu bombă la Curtea Supremă a Statelor Unite, cu câteva ore înainte de învestirea lui Joe Biden ca președinte, potrivit News.ro, care citează CNN .

Inițial, jurnalistul CNN, Alex Marquardt, anunța evacuarea clădirii, însă ulterior a revenit cu precizări într-o postare pe Twitter. Clădirea ar fi fost de fapt închisă publicului din cauza Covid-19, a scris el.

Potrivit jurnalistului, prezenţa militarilor din Garda naţională, armata americană de rezervă, a crescut în zona Curţii.

 

Sediul Curţii se află peste drum de Capitoliu, sediul Congresului, unde preşedintele ales Joe Biden urmează să depună jurământul.

Citește și
Dezamorsarea unei bombe în Germania, întârziată pentru că oamenii refuzau să-și părăsească locuințele de frica pandemiei
Dezamorsarea unei bombe în Germania, întârziată pentru că oamenii refuzau să-și părăsească locuințele de frica pandemiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Lovitura s-a auzit în toată sala! K.O. brutal în UFC 276: „E un asasin!”
Lovitura s-a auzit în toată sala! K.O. brutal în UFC 276: „E un asasin!”
Dezamorsarea unei bombe în Germania, întârziată pentru că oamenii refuzau să-și părăsească locuințele de frica pandemiei
Dezamorsarea unei bombe în Germania, întârziată pentru că oamenii refuzau să-și părăsească locuințele de frica pandemiei

Mai mulţi locuitori dintr-un oraş din nord-vestul Germaniei au refuzat luni să-şi părăsească locuinţele pentru a le permite geniştilor să dezamorseze o bombă din al Doilea Război Mondial aflată în zona lor, au declarat marţi oficiali locali.

Un bărbat a cerut 5000 de euro ca să nu arunce în aer Primăria Pitești. Cum a fost prins
Un bărbat a cerut 5000 de euro ca să nu arunce în aer Primăria Pitești. Cum a fost prins

S-a dat alarma sâmbătă seara, la primăria din Pitești, după ce la numărul de urgență 112 a fost anunțată amplasarea unei bombe.

Un bărbat a amenințat că a pus o bombă într-un restaurant din Târgoviște. Era de fapt un măr
Un bărbat a amenințat că a pus o bombă într-un restaurant din Târgoviște. Era de fapt un măr

A fost agitaţie în Centrul Vechi al oraşului Târgovişte. O femeie în vârstă de 40 de ani a sunat la 112 şi a anunţat că a fost ameninţată cu amplasarea unei bombe în localul pe care îl deţine.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.