Ambasadorul SUA la Kiev: Atacul din Olenivka, de neconceput. Îi vom da Ucrainei ceea ce îi trebuie ca să se apere

Olenivka

Ambasadorul SUA la Kiev, Bridget Brink, a condamnat atacul asupra penitenciarului Olenivka, calificându-l într-un mesaj postat în social media drept “de neconceput”.

“Atacul asupra centrului de detenţie din Olenivka este de neconceput, la fel şi informaţiile cu privire la tratamentul barbar al prizonierilor de război ucraineni de către forţele ruse. Vom continua să urmărim responsabilitatea şi să îi dăm Ucrainei ceea ce îi trebuie pentru a se apăra împotriva agresiunii îngrozitoare a Moscovei”, a notat Brink pe Twitter.

Atacul asupra închisorii unde erau deţinuţi membri ai Regimentului Azov a avut loc vineri, iar Rusia şi Ucraina se acuză reciproc, potrivit News.ro.

Separaţiştii pro-ruşi spun că Ucraina se află în spatele atacului care a ucis 53 de prizonieri de război. Kievul ar fi bombardat închisoarea de lângă Olenivka cu rachete Himars, susţin ei.

Ucraina neagă aceste acuzaţii şi afirmă, la rândul său, că la originea faptelor se află grupul Wagner, o organizaţie paramilitară rusă.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Artileria rusă ar fi vizat centrul de detenţie pentru a păstra secrete tortura şi relele tratamente aplicate prizonierilor.

Reprezentanţii Regimentului Azov consideră uciderea în masă a prizonierilor de război ucraineni în satul Olenivka drept un act de execuţie publică, pe care Rusia l-a comis cu impunitate.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 159. SUA urmează să trimită Ucrainei armament suplimentar în valoare de 550 de milioane de dolari

zelenski
Zelenski: Strategic, Rusia nu are nicio şansă să câştige acest război

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, într-un nou discurs, că Rusia nu are nicio şansă să câştige războiul şi că ucrainenii sunt mai puternici decât rachetele ruşilor.

Nava Odesa
Prima navă încărcată cu cereale ucrainene a plecat din portul Odesa. VIDEO

Prima navă încărcată cu cereale ucrainene a plecat luni dimineaţa din portul Odesa, în conformitate cu acordul semnat la Istanbul cu Rusia, a anunţat Ministerul turc al Apărării, transmite AFP.

Dimitri Kuleba
Dmitro Kuleba: Reluarea exporturilor de cereale este o uşurare pentru lume

Reluarea exporturilor de cereale ucrainene, pentru prima dată după începerea invaziei ruse, este "o uşurare pentru lume", a reacţionat luni ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, potrivit AFP şi DPA.

rachete HIMARS
Moscova susţine că a distrus încă două lansatoare de rachete multiple HIMARS ale Ucrainei

Ministerul Apărării rus a anunţat luni că forţele sale au distrus două lansatoare de rachete multiple HIMARS ale armatei ucrainene în regiunea Harkov şi un sistem de lansare a rachetelor antinavă Harpoon în regiunea Odesa, potrivit Reuters.

rachete MLRS
Lansatoarele de rachete multiple de tip MLRS MARS II, donate de Germania, au ajuns în Ucraina

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Rezniko, a declarat că lansatoare de rachete multiple de tip MLRS MARS II, donat de Germania, au sosit în Ucraina, relatează CNN.

razboi ucraina ziua 153
SUA vor trimite Ucrainei armament suplimentar în valoare de 550 de mil. $, inclusiv muniţie pentru HIMARS

Statele Unite anunţă luni că urmează să trimită armament suplimentar, în valoare de 550 milioane de dolari, forţelor ucrainene care luptă împotriva invaziei ruse, inclusiv muniţie pentru lansatoare de rachetă, tot mai importante în bătălie, relatează AFP.

autobuz
Trei persoane au fost ucise într-un bombardament rusesc în timp ce erau evacuate din Herson cu un microbuz

Trei persoane au fost ucise într-un bombardament rusesc în timp ce erau evacuate din Herson cu un microbuz, a anunţat armata ucraineană, relatează The Guardian.

Citește și...
Volodimir Zelenski cere ajutor pentru rețeaua energetică a Ucrainei, care este atacată de Rusia
Volodimir Zelenski cere ajutor pentru rețeaua energetică a Ucrainei, care este atacată de Rusia

Președintele Ucrainei a cerut din nou sprijin pentru apărarea aeriană a țării, în încercarea de a preveni atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice deteriorate ucrainene.

 

Macron a acuzat extrema dreaptă că își dorește să „părăsească NATO” și de „ambiguitate” față de Rusia
Macron a acuzat extrema dreaptă că își dorește să „părăsească NATO” și de „ambiguitate” față de Rusia

Preşedintele Emmanuel Macron a acuzat extrema dreaptă franceză că menţine o "ambiguitate faţă de Rusia" şi a criticat dorinţa acesteia de a "părăsi NATO".

Tăiței coreeni care se vând și în România, retrași de la vânzare în Danemarca. Sunt atât de iuți, încât provoacă otrăvire
Tăiței coreeni care se vând și în România, retrași de la vânzare în Danemarca. Sunt atât de iuți, încât provoacă otrăvire

Autoritățile din Danemarca au retras din magazine trei sortimente de tăiței instant sud-coreeni pentru că sunt prea picanți. Oficialii au descoperit că tăițeii, care se vând și în România, au niveluri de capsaicină periculoase pentru om.

 

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.