Alertă în Parlamentul European de la Strasbourg. S-a emis alertă de contaminare a sticlelor cu apă

parlamentul european

Membrii Parlamentului European de la Strasbourg au fost avertizaţi joi să nu bea apă din sticlele distribuite în interiorul hemiciclului, după ce câteva persoane s-au îmbolnăvit din cauza unei presupuse contaminări, relatează Politico.eu.

"Sunteţi rugaţi să nu beţi din nicio sticlă de apă din incinta PE din Strasbourg", se arată într-un SMS de urgenţă trimis miilor de angajaţi şi politicieni.

SMS-ul indică şi un număr medical de urgenţă de contactat "în caz de expunere" şi precizează că sticlele au fost distribuite joi şi în birourile preşedintei Roberta Metsola.

Serviciul de presă al Parlamentului European a precizat că au fost informate autorităţile franceze . "Verificările corespunzătoare sunt în curs de desfăşurare", a transmis serviciul de presă. "Mesajul de precauţie a fost trimis ca parte a datoriei de a avea grijă de instituţie", adaugă biroul de presă.

Un oficial al UE a declarat că mai multe persoane s-au îmbolnăvit, după ce au băut apă îmbuteliată posibil dintr-o sticlă de sticlă prost spălată, dar între timp s-au făcut bine.

Citește și
viktor orban
Comisia Europeană se pregătește să deblocheze 10 miliarde de euro pentru Ungaria: Reacții în Parlamentul European
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Bine că m-am limitat la vin", a glumit un oficial UE.

Clădirea din Strasbourg are de mult timp o problemă cu siguranţa apei potabile, dar în mod normal este vorba de apa de la robinete.

În 2021, fostul preşedinte al Parlamentului, David Sassoli, între timp decedat, a minimalizat ideea că ar fi contractat legioneloza de care suferea de la apa din clădirea instituţiei din Strasbourg.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Parlamentul European vrea reguli noi pentru a combate dependența digitală. Sunt vizate inclusiv rețelele sociale
Parlamentul European vrea reguli noi pentru a combate dependența digitală. Sunt vizate inclusiv rețelele sociale

Parlamentul European vrea reguli noi pentru a combate dependența digitală. Sunt vizate inclusiv rețelele sociale, platformele de jocuri, dar și cele de streaming.

Comisia Europeană se pregătește să deblocheze 10 miliarde de euro pentru Ungaria: Reacții în Parlamentul European
Comisia Europeană se pregătește să deblocheze 10 miliarde de euro pentru Ungaria: Reacții în Parlamentul European

Comisia Europeană (CE) urmează să decidă miercuri să deblocheze fonduri europene în valoare de aproximativ zece miliarde de dolari destinate Ungariei, cu o zi înaintea unui summit al Uniunii Europene.

Premieră! Uniunea Europeană reglementează inteligenţa artificială, după 3 zile de negocieri intense
Premieră! Uniunea Europeană reglementează inteligenţa artificială, după 3 zile de negocieri intense

Uniunea Europeană a convenit asupra unei legislaţii fără precedent la nivel global pentru a reglementa inteligenţa artificială (IA), după trei zile de negocieri intense între statele membre şi Parlamentul European, informează AFP.

UE exclude fermele de bovine de la regulile privind emisiile poluante ale activităţilor agricole şi industriale
UE exclude fermele de bovine de la regulile privind emisiile poluante ale activităţilor agricole şi industriale

Comisia Europeană a salutat miercuri acordul provizoriu la care au ajuns Parlamentul European şi Consiliul European.

Parlamentul European pregătește reforma Consiliului European. Decizii simplificate, mai puțini comisari
Parlamentul European pregătește reforma Consiliului European. Decizii simplificate, mai puțini comisari

Reforma UE a fost gândită în Parlamentul European prin debirocratizare, și decizii luate în Consiliul European prin „majoritate calificată”. De acum înainte vor fi doar 15 comisari europeni, dacă propunerile vor fi adoptate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.