Alegeri în Armenia. Premierul Pashinyan câştigă legislativele anticipate, opoziţia contestă rezultatul

Alegeri în Armenia

Premierul armean Nikol Pashinyan a câştigat cu o largă majoritate alegerile legislative anticipate, potrivit rezultatelor complete publicate luni, contestate de principalul său rival, Robert Kocharyan, care a denunţat ''fraude'', relatează AFP.

Partidul Contractul Civil al lui Pashinyan a obţinut 53,9% din voturi după numărarea a 100% din buletinele de vot, ceea ce îi va permite să formeze singur un nou guvern şi să îl numească din nou în fruntea acestuia pe actualul prim-ministru.

Blocul ''Armenia'' al lui Robert Kocharyan a primit 21% din buletinele de vot, potrivit aceleiaşi surse.

Cu toate acestea, mulţi observatori se tem că ar putea izbucni proteste şi chiar tulburări, după o campanie electorală vehementă care a polarizat societatea armeană la câteva luni după o grea înfrângere militară în faţa Azerbaidjanului.

''Ştim deja că am obţinut o victorie convingătoare în alegeri şi că vom avea o majoritate convingătoare în parlament'', a declarat Pashinyan cu câteva ore înainte de anunţarea rezultatelor oficiale, invitându-şi susţinătorii să se adune luni seara în centrul Erevanului.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

La sosirea la sediul său de campanie, premierul a fost întâmpinat de susţinătorii săi cu "Bravo!" şi "Victorie!", în aplauze furtunoase.

Fără a aştepta rezultatele complete, alianţa electorală a lui Kocharyan a denunţat "falsificări planificate" şi a cerut "o anchetă atentă asupra fraudelor presupuse şi semnalate". Până când aceste întrebări nu vor primi un răspuns complet, blocul nu va recunoaşte rezultatele alegerilor", a declarat formaţiunea sa într-un comunicat.

În pofida acuzaţiilor opoziţiei, Comisia Electorală Centrală a dat asigurări că "în ansamblu, alegerile s-au desfăşurat în conformitate cu legea".

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), însărcinaţi cu monitorizarea transparenţei alegerilor, îşi vor prezenta concluziile preliminare luni, la ora 11:00 GMT.

Aproximativ 2,6 milioane de alegători armeni au fost chemaţi la urne pentru a alege cel puţin 101 deputaţi pentru cinci ani. Prezenţa la vot a ajuns la 49,4%, faţă de 48,6% în 2018.

Fostul jurnalist Pashinyan, în vârstă de 46 de ani, care a fost adus la putere în 2018 printr-o revoluţie paşnică împotriva vechilor elite corupte, şi-a văzut popularitatea record afectată de eşecul Erevanului în războiul împotriva vecinului şi duşmanului său de moarte Azerbaidjan în toamna anului 2020.

După şase săptămâni de lupte care s-au soldat cu peste 6.500 de morţi, Armenia a fost nevoită să cedeze un teritoriu important pentru care se luptase încă de la un prim război cu Baku în anii 1990.

Cele două ţări se luptă pentru Nagorno-Karabah, o regiune separatistă a Azerbaidjanului cu o populaţie majoritar armeană.

Percepută ca o umilinţă naţională, această înfrângere a declanşat o criză în Armenia, obligându-l pe Nikol Pashinyan să convoace alegeri parlamentare în speranţa de a-şi consolida legitimitatea.

Mulţi dintre foştii săi susţinători îl acuză că este un "trădător" pentru că a fost de acord cu o încetare a focului şi se îndreaptă acum către adversarii săi.

Rivalul său Kocharyan, care îl numără pe Vladimir Putin printre prietenii săi, a denunţat constant incompetenţa guvernului demisionar, pozând în lider experimentat. Preşedinte din 1998 până în 2008 al acestei foste republici sovietice sărace, el a fost însă acuzat în trecut de fraudă electorală şi este vizat de o anchetă pentru corupţie.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Alegeri în Armenia. Secţiile de votare s-au închis. Primele rezultate, aşteptate după câteva ore
Alegeri în Armenia. Secţiile de votare s-au închis. Primele rezultate, aşteptate după câteva ore

Armenii au votat duminică în cadrul unor alegeri legislative anticipate şi riscante pentru premierul Nikol Pashinyan.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă