Acordul dintre UE și China privind investițiile nu va fi ratificat. „Mediul nu este propice”

UE, China
Shutterstock

Mediul politic între UE şi China "nu este propice" pentru ratificarea acordului asupra investiţiilor încheiat la sfârşitul lui 2020, a afirmat marţi vicepreşedintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis.

Astfel, Bruxellesul și-a suspendat eforturile pentru a obţine votarea lui, relatează AFP.

"Am suspendat pentru moment anumite eforturi de sensibilizare politică din partea Comisiei, întrucât este clar că în situaţia actuală, cu sancţiuni ale UE împotriva Chinei şi contra-sancţiuni chineze, inclusiv împotriva membrilor Parlamentului European, mediul nu este propice pentru ratificarea acordului", a declarat Dombrovskis.

"Nu putem face abstracţie de contextul mai larg al relaţiilor între UE şi China", a adăugat el.

Acordul cu privire la investiţii, susţinut de Germania şi de mediul său de afaceri, a fost încheiat la sfârşitul lunii decembrie după ani de negocieri. El avea drept scop declarat să garanteze întreprinderilor un cadru stabil pentru comerţ şi investiţii pe pieţele europeană şi chineză. De asemenea, europenii sperau că acordul va permite reechilibrarea relaţiilor cu China.

Citește și
SUA - China
Tensiunile dintre SUA și China, departe de un deznodământ. Beijingul este acuzat că sfidează ordinea mondială
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Considerat drept o victorie diplomatică pentru Beijing, acordul a fost criticat de organizaţiile neguvernamentale. Bruxellesul s-a apărat, subliniind că a obţinut de la China să se angajeze să facă mai multe eforturi pentru aprobarea convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) asupra muncii forţate.

În luna ianuarie a acestui an, Parlamentul European (PE) a adoptat cu o largă majoritate o rezoluţie în care apreciază că acordul UE-China asupra investiţiilor pune în pericol credibilitatea UE cu privire la drepturile omului, invitând să fie luate în considerare sancţiuni punctuale împotriva unor responsabili chinezi.

Legislativul comunitar a avertizat că "va ţine cont de situaţia respectării drepturilor omului în China, inclusiv în Hong Kong, atunci când va fi invitat să aprobe acordul cu privire la investiţii".

Procesul de ratificare urma să dureze până la începutul anului 2022.

Eurodeputaţii "regretă faptul că, grăbindu-se să încheie acest acord fără să ia măsuri concrete împotriva gravelor încălcări ale drepturilor omului care persistă, Uniunea Europeană riscă să-şi afecteze credibilitatea", se menţionează în rezoluţia adoptată de PE.

Miniştrii de externe din UE au aprobat în martie adoptarea de sancţiuni împotriva Chinei din cauza încălcării drepturilor omului. Sancţiunile au vizat lideri locali responsabili de abuzurile asupra etnicilor uiguri în regiunea chineză Xinjuang.

Beijingul a replicat impunând sancţiuni împotriva mai multor parlamentari europeni, unor universitari şi think-tank-ului german MERICS.

"În orice caz, motivele implicite ale acordului (...) sunt în continuare foarte prezente, există în continuare o asimetrie în relaţiile" cu China, a subliniat Dombrovskis. "Acest acord ne va ajuta să rezolvăm această asimetrie", a adăugat el.

Comisia Europeană va propune de altfel miercuri învestirea sa cu noi puteri pentru a ancheta asupra grupurilor străine susţinute de un stat care încearcă să acapareze companii europene, o legislaţie care vizează în special Beijingul.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O uriașă rachetă chineză scăpată de sub control se va prăbuși pe Pământ în jur de 10 mai. New York și Madrid, amenințate
O uriașă rachetă chineză scăpată de sub control se va prăbuși pe Pământ în jur de 10 mai. New York și Madrid, amenințate

O parte din racheta chineză Long March 5B, lansată pe 29 aprilie, se va prăbuși în jurul datei de 10 mai pe Pământ, într-un punct de aterizare care rămâne deocamdată necunoscut.

Tensiunile dintre SUA și China, departe de un deznodământ. Beijingul este acuzat că sfidează ordinea mondială
Tensiunile dintre SUA și China, departe de un deznodământ. Beijingul este acuzat că sfidează ordinea mondială

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a afirmat într-un interviu difuzat de CBS că statul chinez sfidează ordinea mondială acţionând "mai represiv" şi "mai agresiv".

Cât a plătit R. Moldova pentru o doză de vaccin chinezesc CoronaVac. Este mult mai scump decât serurile autorizate în UE
Cât a plătit R. Moldova pentru o doză de vaccin chinezesc CoronaVac. Este mult mai scump decât serurile autorizate în UE

Republica Moldova a plătit 13,5 dolari pentru o doză de vaccin CoronaVac după negocieri cu producătorul chinez Sinovac, în condițiile în care acesta a cerut inițial 15 dolari. Prețul este de aproape 7 ori mai mare decât cel al unei doze de AstraZeneca.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.