A plătit pe o insulă în New York cât pe un apartament în Bucureşti. Ce face cu ea acum

×
Codul embed a fost copiat

La nicio oră distanță de Manhattan se găsește un uimitor loc de evadare din jungla de beton a metropolei americane. Este vorba despre singura insulă a New Yorkului aflată în proprietate privată, cunoscută drept „a şobolanului".

O denumire curioasă, pentru că acolo nu sunt deloc astfel de rozătoare.

Pentru un pensionar de 79 de ani, de loc din Elveţia, insuliţa înseamnă, dacă nu „acasă", în orice caz „sanctuarul" său. Vâsleşte aproximativ patru sute de metri pentru a ajunge acolo.

Pensionar: „Pentru cineva care vine din Elveția, o țară fără ieşire la mare, chiar e un vis să aibă propria lui insulă."

Este cunoscută drept „Insula şobolanului", cu toate că nu există astfel de rozătoare în zonă. Dar este posibil ca locul să fie denumit după deţinuţii - porecliţi „şobolani" - care evadau dintr-o insulă învecinată. Zăboveau puţin acolo, ca să-şi tragă sufletul, înainte să înoate mai departe spre libertate.

Citește și
Insulă privată cu o singură casă, scoasă la vânzare în Norvegia. - 8
Insulă privată cu o singură casă, scoasă la vânzare. Cât costă proprietatea de vis
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cât a costat Insula șobolanilor

 

Bărbatul a cumpărat terenul înconjurat de apă împreună cu un prieten acum opt ani. Şi au plătit 176.000 de dolari.

„E un loc bun pentru relaxare..."

Pe vremuri, era un refugiu pentru artişti şi scriitori. Dar ultima casă ridicată acolo a fost demolată în 1938. Familia bărbatului foloseşte acum insuliţa ca loc pentru picnic.

„Nu vreau să văd construcții de beton pe aici şi nici nu vreau să vând."

Arhitecţi şi dezvoltatori imobiliari l-au ispitit cu planuri pentru transformarea insulei, de pildă, într-un centru pentru yoga ori pescuit. Însă doar unul dintre proiecte i-a stârnit interesul.

Pablo Jendretzki, arhitect: „Cred că este o oportunitate extraordinară să poți găsi un loc de relaxare ca acesta la o jumătate de oră de Central Park."

Soluţia propusă? Zece mici cabane de lemn, care ar putea fi închiriate.

Pablo: „Ne-am gândit la un gen de structuri care să nu sufoce mediul înconjurător."

Insuliţa are aproape un hectar. Dar valurile şi mareea reduc suprafaţă care rămâne deasupra apei la mai puţin de jumătate. Aşadar, puţin spaţiu. Iar proprietarii insistă ca orice construcţie să fie perfect sustenabilă.

Deci totul trebuie să fie în armonie cu natura.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Insulă părăsită scoasă la vânzare. Prețul cerut de proprietar este surprinzător
Insulă părăsită scoasă la vânzare. Prețul cerut de proprietar este surprinzător

O insulă părăsită, aflată în apropierea coastei Siciliei, este scoasă la vânzare pentru suma de 1,7 milioane de lire. Pe insulă se află mai multe ruine medievale și un turn de observație.

Insulă privată cu o singură casă, scoasă la vânzare. Cât costă proprietatea de vis
Insulă privată cu o singură casă, scoasă la vânzare. Cât costă proprietatea de vis

O insulă privată de pe coasta Norvegiei, pe care se află o singură vilă, a fost scoasă la vânzare pentru suma de aproape două milioane de euro.

Țara care vrea să construiască cea mai mare insulă artificială
Țara care vrea să construiască cea mai mare insulă artificială

Autorităţile din China au anunţat marţi că intenţionează să construiască una din cele mai mari insule artificiale din lume.

Insula cu o singura locuitoare. De ce nu vor autoritatile sa se mute si alti oameni acolo
Insula cu o singura locuitoare. De ce nu vor autoritatile sa se mute si alti oameni acolo

Kim Sin-yeol, o văduvă în vârstă de 81 de ani, este singura locuitoare a unei insule îndelung disputate de Coreea de Sud și Japonia.

Insula din Pacific care s-a „născut” acum 4 ani. Ce a găsit NASA acolo
Insula din Pacific care s-a „născut” acum 4 ani. Ce a găsit NASA acolo

Cercetătorii NASA au descoperit o nouă insulă care s-a format în Oceanul Pacific în urmă cu doar patru ani, în urma unei erupții vulcanice puternice care a avut loc la finalul lui 2014.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.