A fost prins cel mai căutat traficant de persoane din lume. Trei state au colaborat ca să-l aresteze

Kidane Zekarias Habtemariam
politie.nl

Emiratele Arabe Unite au anunţat joi arestarea în Sudan a "celui mai căutat din lume" traficant de fiinţe umane, în cadrul unei operaţiuni internaţionale de poliţie întreprinse împreună cu Interpol, informează AFP.

 

Kidane Zekarias Habtemariam, vizat de două alerte roşii emise de Interpol, era şeful unei reţele infracţionale care a răpit şi escrocat sute de migranţi din Africa de Est care doreau să ajungă în Europa, au transmis Ministerul de Interne al EAU şi Interpol.

Bărbatul, cetăţean al Eritreei, fusese arestat în Etiopia în 2020, dar a evadat în închisoare un an mai târziu şi a fost condamnat în contumacie la detenţie pe viaţă, precizează acelaşi comunicat comun.

Cu sprijinul Interpol, EAU au deschis ancheta cu privire la reţeaua lui Habtemariam şi tranzacţiile financiare ilegale realizate de fratele acestuia, potrivit Agerpres.

Anchetatorii au reuşit localizarea traficantului în Sudan, unde a fost arestat la 1 ianuarie de poliţişti locali, în cooperare cu autorităţile din Emirate, a anunţat într-o conferinţă de presă Said Abdoullah Al-Souwaidi, înalt responsabil din Ministerul de Interne.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Traficantul de fiinţe umane cel mai căutat din lume nu va mai fi în stare să-şi comită faptele reprobabile”, a dat el asigurări.

„Am pus capăt uneia dintre cele mai importante axe de trafic de fiinţe umane spre Europa, care afecta mii de migranţi veniţi din Eritreea, Somalia şi Sudan, via Libia până în Europa”, a adăugat Al-Souwaidi.

Stephen Kavanagh, directorul serviciilor de poliţie din Interpol, a confirmat că traficantul era infractorul „cel mai căutat” în Ţările de Jos, în Etiopia, dar şi în alte câteva state.

Autorităţile din EAU, Etiopia, Ţările de Jos şi Sudan au jucat 'un rol crucial' în anchetă, a salutat el într-un comunicat.

Arestarea lui Habtemariam 'este dovada' forţei reţelei Interpol şi „a ceea ce poate fi realizat atunci când statele lucrează împreună”, a subliniat el.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
ONU: Israelul este responsabil de crime împotriva umanităţii în Fâşia Gaza
ONU: Israelul este responsabil de crime împotriva umanităţii în Fâşia Gaza

Israelul este responsabil de crime împotriva umanităţii, mai ales pentru "exterminare", în Fâşia Gaza.

Kim Jong Un laudă legăturile indestructibile cu Moscova, înaintea unei vizite aşteptate a lui Putin în Coreea de Nord
Kim Jong Un laudă legăturile indestructibile cu Moscova, înaintea unei vizite aşteptate a lui Putin în Coreea de Nord

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a lăudat miercuri legăturile "indestructibile" dintre Phenian şi Moscova, înainte de o vizită aşteptată a omologului său rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, pe fondul războiului din Ucraina.

Françoise Hardy a murit la 80 de ani. A fost o cunoscută cântăreață franceză și muză a modei
Françoise Hardy a murit la 80 de ani. A fost o cunoscută cântăreață franceză și muză a modei

Françoise Hardy, o vedetă a cântecului francez de renume internaţional, a murit la vârsta de 80 de ani, a anunţat marţi seară fiul ei, Thomas Dutronc, pe reţelele de socializare.

 

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.