7 kilograme de plastic, găsite în stomacul unui cerb mort într-un parc din Thailanda

Cerb
iStock

Un cerb descoperit mort în Thailanda avea șapte kilograme de pungi din plastic şi alte deşeuri în stomac, au anunţat marţi autorităţile, lansând un avertisment împotriva practicii aruncării deşeurilor în apele şi pădurile de pe teritoriul acestei ţări.

În Thailanda se utilizează cea mai mare cantitate de plastic din lume, fiecare locuitor al acestei ţări din Asia de Sud-Est utilizând până la 3.000 de pungi din plastic de unică folosinţă în fiecare an în scopul ambalării cumpărăturilor sau a mâncării cumpărate de pe stradă, potrivit AFP.

Alte animale marine precum ţestoase sau exemplare din specia dugong (vacă de mare) au fost descoperite în trecut decedate în Thailanda, cu stomacul plin de deşeuri din plastic.

Cerbul mort, care avea 10 ani, a fost descoperit într-un parc naţional din provincia Nan la circa 630 de kilometri nord de Bangkok, potrivit autorităţilor.

În urma autopsiei, au fost ''descoperite pungi din plastic în stomacul acestuia, ceea ce constituie una dintre cauzele decesului'', a explicat Kriangsak Thanompun, directorul zonei protejate din Parcul Naţional Khun Sathan, potrivit Agerpres.

Citește și
Costel Alexe
Ministrul Mediului se declară ”oripilat” de incidentul revoltător cu ursul din Harghita
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Resturile din plastic descoperite în stomacul animalului proveneau de la pungi de cafea, ambalaje de tăieţei instant, pungi de gunoi, şerveţele sau chiar lenjerie, potrivit imaginilor date publicităţii de parcul naţional.

Această descoperire vine la câteva luni după odiseea unui pui de dugong, botezat Mariam, devenit vedetă pe reţelele de socializare din Thailanda.

Micul animal a decedat în august în urma unei infecţii agravate de deşeurile din plastic descoperite în stomacul acestuia după ce a fost găsit eşuat pe o plajă în luna mai. Incidentul a relansat dezbaterea publică pe tema necesităţii ca Thailanda să lupte pentru reducerea cantităţii de plastic utilizate.

Moartea cerbului sălbatic reprezintă "o nouă tragedie", a estimat Kriangsak. "Acest lucru demonstrează că trebuie să luăm în serios plasticul de unică folosinţă (...) şi să-i reducem utilizarea", a adăugat acesta îndemnând la utilizarea mai degrabă ''a produselor aflate în armonie cu natura''.

Mai multe mari lanţuri importante din retail, printre care şi magazine 7-Eleven, şi-au luat angajamentul de a sista distribuţia de pungi din plastic de unică folosinţă până în luna ianuarie a anului viitor.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Măsurile anunțate de autorități în cazul animalelor sălbatice accidentate pe șosele
Măsurile anunțate de autorități în cazul animalelor sălbatice accidentate pe șosele

Numărul mare de urși din județul Mureș, dar și cazul animalului care a fost lăsat în agonie aproximativ 17 ore au determinat autoritățile să modifice procedura de intervenție când un animal sălbatic este accidentat.

Ministrul Mediului se declară ”oripilat” de incidentul revoltător cu ursul din Harghita
Ministrul Mediului se declară ”oripilat” de incidentul revoltător cu ursul din Harghita

Ministrul Mediului, Costel Alexe, s-a arătat ”oripilat”, luni, de faptul că într-un județ precum Harghita, unde apariția urșilor este un lucru obișnuit, nu s-a găsit rapid un tranchilizant pentru animale.

Animalul sălbatic adoptat de o femeie după ce l-a găsit în curte.
Animalul sălbatic adoptat de o femeie după ce l-a găsit în curte. "Credeam că e câine"

O femeie din Australia a rămas șocată când a descoperit că "puiul de câine" pe care îl găsise în curtea casei cu câteva luni în urmă era de fapt un animal sălbatic.

Traseul ursului care a atacat oamenii din Victoria, filmat de camere. Ce spun specialiștii
Traseul ursului care a atacat oamenii din Victoria, filmat de camere. Ce spun specialiștii

Apar noi detalii după ce un urs a rănit doi copii şi un bărbat din oraşul Victoria, judeţul Braşov.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.