12 oameni au murit într-un bloc din Cairo care s-a prăbușit după ce un locatar și-a dărâmat pereții apartamentului VIDEO

bloc prabusit
YouTube/ Al Jazeera

Un comunicat al procuraturii a precizat că imobilul cu cinci etaje din cartierul Hadayek al-Qubba din oraş "s-a prăbuşit complet", provocând moartea mai multor persoane, transmite AFP.

 

"Lucrătorii de la protecţia civilă au scos nouă persoane, printre care o femeie rănită, în timp ce celelalte opt persoane au decedat", a adăugat comunicatul, precizând că "alte cinci persoane au reuşit să părăsească imobilul înainte ca acesta să se prăbuşească".

Acesta a precizat că femeia şi doi locuitori au depus mărturie "sugerând că prăbuşirea a fost cauzată de un rezident care a dărâmat recent pereţii din apartamentul său de la primul etaj", în ciuda faptului că vecinii i-au cerut să nu facă acest lucru.

Citește și
bloc italia
Un bloc cu trei etaje din Italia s-a prăbușit din senin. Trei oameni, scoși în viață de sub ruine
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Ulterior, numărul morților a ajuns la 12, potrivit datelor actualizate prezentate de ABC News. Salvatorii continuă însă căutările printre ruinele imobilului, mai multe persoane fiind în continuare dispărute.

Al Jazeera precizează că este a cincea clădire care se prăbușește în Cairo doar luna aceasta.

Șapte membri ai unei familii au murit

Ziarul guvernamental Al-Ahram, citând un locuitor din zonă, a raportat că şapte membri ai unei familii au fost ucişi.

Egiptul a înregistrat în ultimii ani o serie de prăbuşiri mortale de clădiri, atât din cauza stării precare a unora dintre ele, cât şi din cauza nerespectării reglementărilor privind construcţiile şi urbanismul.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un avion militar rus s-a prăbușit în Marea Azov. Pilotul nu a supraviețuit
Un avion militar rus s-a prăbușit în Marea Azov. Pilotul nu a supraviețuit

O aeronavă militară de tip Su-25 s-a prăbuşit luni în apropierea coastei în apele Mării Azov, anunţă agenţia rusă TASS.  Pilotul nu a supraviețuit, au anunțat autoritățile locale.

Un bloc cu trei etaje din Italia s-a prăbușit din senin. Trei oameni, scoși în viață de sub ruine
Un bloc cu trei etaje din Italia s-a prăbușit din senin. Trei oameni, scoși în viață de sub ruine

Un bloc cu trei etaje s-a prăbușit parțial într-o suburbie a orașului italian Napoli.

O rachetă balistică intercontinentală nord-coreeană s-a prăbușit în Rusia. Care sunt primele informații
O rachetă balistică intercontinentală nord-coreeană s-a prăbușit în Rusia. Care sunt primele informații

Rusia investighează dacă o rachetă balistică intercontinentală nord-coreeană s-a prăbuşit în apele sale în timpul unui test de lansare efectuat miercuri, a declarat presa de stat, citat de ministrul adjunct de Externe Andrei Rudenko, transmite Reuters.

 

Un elicopter cu turiști s-a prăbușit lângă muntele Everest. Șase oameni au murit, o a șasea persoană este dispărută
Un elicopter cu turiști s-a prăbușit lângă muntele Everest. Șase oameni au murit, o a șasea persoană este dispărută

Șase persoane au murit după ce un elicopter cu turiști străini s-a prăbușit, marți, lângă Muntele Everest, în Nepal. 

O grindă masivă a unei autostrăzi s-a prăbușit peste mașinile de pe șoseaua de sub. Cel puțin un mort și opt răniți. VIDEO
O grindă masivă a unei autostrăzi s-a prăbușit peste mașinile de pe șoseaua de sub. Cel puțin un mort și opt răniți. VIDEO

Cel puţin o persoană a murit, iar alte opt au fost rănite în urma căderii unei platforme metalice uriaşe care făcea parte dintr-o autostradă suspendată, aflată în construcţie, care a căzut pe un drum foarte frecventat, la Bangkok, relatează AFP.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă