Uniunea Europeană vrea reglementări mai dure pentru giganţii din sectorul digital

Steagul UE

Autorităţile de reglementare ale UE întocmesc o "listă neagră" cu până la 20 de companii mari de internet, care ar putea include Facebook, Apple, Amazon şi Alphabet (deţinută de Google), ce se vor confrunta cu noi reglementări.

Aceste reglementări, mai dure, sunt menite să reducă puterea lor pe piaţă, a anunţat publicaţia Financial Times (FT), transmite Reuters.

Marile platforme de tehnologie vor trebui să îndeplinească reglementări mai dure decât concurenţii lor mai mici, susţine FT, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Noile reguli vor forţa companiile să facă schimburi de date cu rivalele şi să fie mai transparente cu privire la modul în care îşi adună informaţiile. Lista va fi realizată pe baza unor parametri, cum ar fi cota de piaţă şi numărul de utilizatori, dar criteriile precise încă se discută, conform Financial Times.

Şi ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, a anunţat vineri că peste 130 de ţări au fost de acord ca planul privind adoptarea unor reglementări globale pentru impozitarea multinaţionalelor să fie discutat la reuniunea de săptămâna aceasta a miniştrilor de Finanţe din G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente).

Citește și
google
Google va bloca publicitatea electorală. Când va intra în vigoare măsura
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Prin acordul unanim privind planul de impozitare a companiilor globale am făcut un mare pas înainte. Acesta este un semnal pozitiv şi sunt sigur că până în vara lui 2021 vom putea ajunge la un acord final privind acest plan de reformă", a afirmat oficialul german.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a demarat o reformă globală a modului în care multinaţionalele din sectorul digital ar trebui taxate. Reformele care sunt analizate în prezent se concentrează pe practica multinaţionalelor de a-şi înregistra profiturile în ţările cu impozite mici, mai degrabă decât în ţările unde au cei mai mulţi clienţi. Dacă companiile ar plăti taxe acolo unde îşi desfăşoară afacerile, în loc de unde au subsidiarele, veniturile fiscale naţionale ar putea creşte în total cu 100 de miliarde de dolari pe an, estimează OECD.

Dar recesiunea cauzată de pandemia de coronavirus (COVID-19) cu care se confruntă multe state dezvoltate sporeşte dubiile că se va reuşi să se ajungă anul acesta la un acord între cele peste 130 de ţări au convenit să negocieze, sub auspiciile OECD, un plan pentru a putea taxa multinaţionalele din sectorul digital.

Scholz a explicat că obiectivul principal al oricărui acord va fi ca ţările să se asigure că giganţii din domeniul digital, cum ar fi Google, Amazon şi Facebook, vor fi făcuţi să plătească suficiente impozite.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Google va trebui să discute cu editorii de presă din Franța privind plata conținutului preluat
Google va trebui să discute cu editorii de presă din Franța privind plata conținutului preluat

Editorii de presă au obţinut joi în Franţa o victorie judiciară în faţa companiei Google în încercarea lor de a obţine din partea gigantului american de internet ''plata drepturilor conexe''.

Google va bloca publicitatea electorală. Când va intra în vigoare măsura
Google va bloca publicitatea electorală. Când va intra în vigoare măsura

Google, divizie a grupului Alphabet, va bloca publicitatea electorală de pe platforma sa după alegerile prezidenţiale americane din 3 noiembrie, a declarat vineri un purtător de cuvânt al companiei, transmite Reuters.

O nouă funcţie a Google Maps va afişa câte cazuri de Covid-19 sunt într-o anumită zonă
O nouă funcţie a Google Maps va afişa câte cazuri de Covid-19 sunt într-o anumită zonă

Google a anunţat miercuri o nouă funcţie a serviciului Google Maps, care va afişa câte cazuri de Covid-19 sunt într-o anumită zonă geografică, transmite CNBC, citat de News.ro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.