Imaginile alterate, ”curățate” în timp real cu o nouă tehnologie

×
Codul embed a fost copiat

Dacă pentru ochiul uman imaginile distorsionate sunt uneori greu de descifrat, pe viitor ne-ar putea ajuta computerele.

Cercetători din Marea Britanie au dezvoltat o tehnologie bazată pe inteligenţă artificială, în stare să "cureţe" în timp real imaginile alterate. Iar aceasta s-ar putea dovedi utilă la bordul vehiculelor care se conduc singure.

Într-un laborator din Cambridge, Marea Britanie, un panou de sticlă decorativă este folosit pentru a distorsiona imaginea unor obiecte filmate cu o cameră web. Imaginile sunt apoi corectate în timp real cu ajutorul unei tehnologii bazată pe inteligenţă artificială, numită DeepRay. Folosind şase reţele neurale artificiale, specialiştii au arătat computerului nenumărate obiecte şi imaginile lor distorsionate, învăţându-l să le reconstituie corect, cam în acelaşi fel în care procedează creierul uman.

Tim Ensor, reprezentant al companiei: ”Maşina creează practic o imagine nouă de la zero, bazându-se doar pe înţelegerea felului cum arată lumea reală. Într-un fel, face ceva foarte similar cu ochii minţii noastre. Ne uităm la o imagine distorsionată printr-o bucată de sticlă opacă, dar construim în mintea noastră imaginea a ceea ce credem că se află de partea cealaltă."

În unele cazuri însă, computerul s-a descurcat chiar mai bine decât ochiul uman, reuşind să identifice obiectele din imagini pe care omul nu le-a recunoscut. Dincolo de experiment, tehnologia s-ar putea dovedi utilă în cazul vehiculelor care se conduc singure, pe baza senzorilor şi camerelor.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Thomas Carmody, reprezentant al companiei: "Murdăria, stricăciunile, apa de ploaie, vremea rea, ceaţa, toţi aceşti factori pot reduce claritatea imaginilor. Un instrument cu inteligenţă artificială poate elimina aceste efecte din faţa camerei, oferind computerului care operează vehiculul imagini mai bune, chiar şi în medii extreme."
 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Neo Art Concept, locul unde arta și știința s-au îmbinat perfect prin inteligența artificială și realitatea augmentată
Neo Art Concept, locul unde arta și știința s-au îmbinat perfect prin inteligența artificială și realitatea augmentată

Inteligența artificială și realitatea augmentată s-au îmbinat perfect cu arta și știința. Peste 150 de instalații interactive și inedite, realizate de artiști români și străini, au fost prezentate la un festival aflat la a doua ediție.  

Modalități digitale prin care ne putem verifica rapid alunițele. Primul dispozitiv de acest tip asistat de AI în România
Modalități digitale prin care ne putem verifica rapid alunițele. Primul dispozitiv de acest tip asistat de AI în România

Numărul persoanelor care dezvoltă cancer de piele este tot mai mare. Cauzele sunt multiple: expunerea la soare fără protecție solară, bronzul artificial, la solar, dar și schimbările climatice.

Alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie au secțiune dedicată pe stirileprotv.ro, actualizată în timp real
Alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie au secțiune dedicată pe stirileprotv.ro, actualizată în timp real

Site-ul StirileProtv.ro are secțiune dedicată alegerilor din 9 iunie. Este actualizată în timp real cu informații despre candidați și partide, dar conține și reportaje ori articole verificate de jurnaliștii PRO TV.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.