iLikeIT. Cele mai noi modele de telefoane cu ecran pliabil. Cum arată și care este prețul lor

×
Codul embed a fost copiat

Cele mai noi modele de telefoane cu ecran pliabil din 2021 sunt prezentate în ediția de luni a emisiunii iLike IT.

Oppo Find N este primul telefon de acest gen al companiei. Este un telefon pliabil cu două variante de ecrane. Unul de 5,9 inch, iar celălalt de 7,1 inch. Avantajul acestui model față de alte telefoane pliabile este faptul că vine într-o altă formă care pare mai ușor de folosit. Un alt avantaj al telefonului Oppo este prețul. Acest telefon ar trebui să coste undeva la 1.200-1.300 de euro, ceea ce l-ar face puțin mai accesibil decât Samsung Galaxy Z Fold 3, sau alte telefoane similare. Însă, prețul acestor telefoane va scădea în următoarea perioadă pe măsură ce și alți producători vor intra pe piață. Atât la Samsung, cât i la Oppo, sistemul de deschidere-închidere a fost testat de peste 200.000 de ori.

Samsung Galaxy Z Fold 3 există pe piață de câteva luni și este „pionerul” în acest domeniu, fiind deja la a treia generație. Are un ecran AMOLED dezvoltat de Samsung, iar culorile sunt foarte vii.

Un alt format interesant pentru telefoane flexibile îl găsim la modelul Motorola Razr 5G și este, să ziem, un omagiu adus fostului telefon Razr. Acest model nu ocupă foarte mult spațiu și este ușor de folosit, iar prețul său este undeva la 1.000 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
iLikeIT. ASUS ROG Phone 5S, un smartphone special pentru gaming
iLikeIT. ASUS ROG Phone 5S, un smartphone special pentru gaming

Smartphone-ul ASUS ROG Phone 5S este un telefon de gaming. Device-ul este mai gros și mai mare decât alte telefoane deoarece trebuie să încorporeze mai multă tehnologie și deține chiar și ventilatoare de răcire.

iLikeIT. Cât costă încărcătorul care sterilizează telefonul și căștile din ruj
iLikeIT. Cât costă încărcătorul care sterilizează telefonul și căștile din ruj

Pandemia care i-a împins pe producători să inoveze. Astăzi ne uităm la încărcătorul de telefon care sterilizează sau la căștile care se dezinfectează singure, după fiecare utilizare.

iLikeIT. Cum putem păstra fotografiile din telefon în siguranță pentru o perioadă lungă de timp
iLikeIT. Cum putem păstra fotografiile din telefon în siguranță pentru o perioadă lungă de timp

Fotografiile reprezintă unul dintre cele mai importante lucruri din telefoanele noastre. Iată cum putem să le păstrăm în siguranță pentru o perioadă cât mai lungă de timp.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.