iLikeIT a revenit pe ecrane. Dimineața, de luni până vineri, în cadrul Știrilor PRO TV!

×
Codul embed a fost copiat

Veste bună pentru pasionații de tehnologie: iLikeIT a revenit pe ecrane, din 21 septembrie!

Iulia Ionescu, corespondent Știrile PRO TV, ne aduce cele mai noi informații din internet și tehnologie, în fiecare dimineață, de luni până vineri, în cadrul Știrilor PRO TV!

După debutul noului sezon de la începutul acestui an, cu grafică la zi și, mai ales, cu un ”host” fresh și cu o minte ageră, iLikeIT revine pe ecrane.

În această perioadă, în care au crescut soluțiile de conectare de la distanță, cu ajutorul internetului, și având în vedere nevoia acută de digitalizare a unor sisteme critice, este cu atât mai important să vedem ce înseamnă online-ul pentru noi și cum ne-ar putea influența în anii următori.

"Nu este un secret pentru nimeni faptul că tehnologia ne-a ajutat extraordinar de mult în ultimele luni. Am găsit în noi resurse pe care nici nu știam că le avem și am reușit să ne continuăm activitățile de zi cu zi. Mă refer la antreprenori, profesori, elevi, părinți, medici sau chiar la noi, la jurnaliști, iar în următoarea perioadă vom încerca să vă prezentăm cât mai mulți oameni de genul acesta, dar și soluții digitale, care să vă ajute în tot ceea ce faceți." - spune Iulia.

Citește și
iPhone 12 nu va aduce în România cea mai rapidă versiune de 5G
iPhone 12 nu va aduce în România cea mai rapidă versiune de 5G
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

În fiecare dimineață, la iLikeIT, vom studia Social Media, vom vorbi despre tehnologia 5G, despre fake news, războaiele digitale, dar mai ales despre educația digitală.

De asemenea, vom aduce pe TV personaje și povești. Pentru că acum, mai mult ca oricând, oamenii au nevoie de curaj și de inspirație. Vom analiza cum este tratată lecția pandemiei de către “elevii” din tehnologie chemați la tablă. Vom căuta soluții pentru acest examen pe care-l dăm cu toții. Ne propunem să venim cu foarte multe răspunsuri la multiplele întrebări legate de tehnologie.

Din 21 septembrie, Iulia Ionescu va aduce noutățile din tehnologie, de luni până vineri, în fiecare dimineață, în cadrul Știrilor PRO TV!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Aplicațiile de urmărire reduc răspândirea Covid-19 chiar și când le folosesc puțini oameni. Cum funcționează
Aplicațiile de urmărire reduc răspândirea Covid-19 chiar și când le folosesc puțini oameni. Cum funcționează

Aplicațiile de urmărire a contactelor pot reduce brusc răspândirea Covid-19 chiar și atunci când doar câteva persoane le folosesc, a arătat un studiu publicat de cercetători de la Google și Universitatea Oxford.

iPhone 12 nu va aduce în România cea mai rapidă versiune de 5G
iPhone 12 nu va aduce în România cea mai rapidă versiune de 5G

Doar unul din modelele viitoarei serii iPhone 12 va suporta varianta millimeter-wave de 5G şi doar într-un număr limitat de ţări.

Cum s-au folosit tinerii americani de TikTok ca să compromită un miting al lui Donald Trump
Cum s-au folosit tinerii americani de TikTok ca să compromită un miting al lui Donald Trump

Până pe 15 septembrie, aplicaţiile chinezeşti TikTok şi WeChat trebuie să îşi găsească noi proprietari. Dar nu orice fel de proprietari, ci unii americani. În caz contrar, vor fi interzise pe teritoriul Statelor Unite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.