Cele mai noi tehnologii mobile, prezentate la Târgul Internațional din Barcelona

×
Codul embed a fost copiat

Ecranul unei tablete sau telefon mobil poate reproduce întocmai ce scrii sau desenezi, chiar şi pe pereţi sau pe podea.

A apărut şi un smartphone care îţi arată, într-o fereastră, ce se întâmplă în faţa ta chiar şi atunci când staii cu ochii lipiţi de telefon. Sunt câteva din noutățile de la târgul internațional dedicat tehnologiei mobile, de la Barcelona.

Realitatea în care trăim se "strecoară" în realitatea virtuală, într-un joc video creat de o companie start-up britanică. Un obiect real - în cazul de față o mică păpuşă samurai - interacționează cu grafica, într-o aplicaţie de realitate virtuală augumentata.

Astfel, figurina devine personaj animat în jocul video. De fapt, magia nu se opreşte aici.

Director companie:
Avem aici 9 jucării, 9 personaje. Pot fi colecţionate şi recompuse. Fiecare figurină e alcătuită din trei părţi, cap, corp şi partea inferioară. De exemplu, pot să schimb capetele de la un personaj la altul. Şi iată cum am obţinut o combinaţie dragon-samurai. Apoi, prin intermediul aplicaţiei, figurina prinde viaţă.

Măcar într-o anume măsură cei mici vor simţi ce înseamnă să te joci cu jucăriile, să le atingi, să le ţii în mână, ca pe vremea copilăriei părinţilor.

Citește și
Militari rusi
Text votat de deputații ruși. Ce nu mai au voie să facă soldații din armata rusă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O companie israeliană a prezentat un dispozitiv gen "stylus pen", diferit de cele integrate în alte smartphone-uri de pe piaţă. Cu acesta puteţi scrie pe ecranul unei tablete sau unui telefon inteligent, folosind orice fel de altă suprafaţă - pe masă, pe pereţi, sau chiar pe podea. Pentru că senzorul incorporat detectează mişcările 3D.

De obieci, un smartphone are camere video în faţă şi în spate. Acesta, însă, are o cameră video pe muchia de sus. Adică "în față", dacă telefonul e ţinut în plan orizontal, cea mai comună poziţie în care citeşti sau urmăreşti ceva pe ecran.

Cu o cameră video mereu pornită, filmând în față, utilizatorul vede - într-o fereastră - și lumea reală! Chiar dacă rămâne cu ochii țintuiți în ecran!

Cum rămâne cu dreptul la propria imagine? Producătorul încearcă să-i liniştească pe cei care se tem că ar fi filmaţi fără să ştie.

Producătorul: Va fi un led, mereu aprins, atunci când camera filmează. Va fi și un beep când începe filmarea, un alt beep când se încheie. Așa că nu vrem să spionăm pe nimeni.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Avertismentul OMS pentru utilizatorii de smartphone şi MP3 playere
Avertismentul OMS pentru utilizatorii de smartphone şi MP3 playere

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, îngrijorată de sănătatea auditivă a utilizatorilor de telefoane inteligente şi MP3 playere, a emis o reglementare fără caracter obligatoriu privind volumul sonor al acestor dispozitive, relatează AFP.

Text votat de deputații ruși. Ce nu mai au voie să facă soldații din armata rusă
Text votat de deputații ruși. Ce nu mai au voie să facă soldații din armata rusă

Un text votat marţi de deputaţii ruşi le interzice militarilor să utilizeze smartphone-uri care permit să fie localizaţi prin GPS în timp ce se află în misiune sau să posteze informaţii despre operaţiunile în care sunt angrenaţi.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.