Amazon negociază deschiderea primului său depozit în România. Unde va fi amplasat

Amazon negociază deschiderea primului său depozit în România. Unde va fi amplasat
Getty

Gigantul Amazon negociază deschiderea primului său centru de distribuție din România, care ar urma să fie amplasat într-un parc logistic din Roman.

 

Un antreprenor din Iaşi negociază cu cel mai bogat om de pe pământ ca să-l determine să parieze pe regiunea Moldovei pentru deschiderea unui centru logistic, scrie Ziarul de Iași

Amazon, gigantul american din domeniul comerţului online deținut de Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, are în plan extinderea capacităţii logistice, iar firma ieşeană Deco Dem Natura, patronată de Constantin Panainte, se pare că îi pregăteşte terenul în acest sens.

Omul de afaceri a cumpărat în luna februarie a.c. mai multe hectare de teren în zona de est a ţării, respectiv în comuna Cordun, aflată în imediata apropiere a oraşului Roman, unde intenţionează să înceapă construcţia unui centru logistic.

Citește și
Cei mai bogați oameni din lume au devenit și mai bogați în urma pandemiei
Cei mai bogați oameni din lume au devenit și mai bogați în urma pandemiei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Zona este una cu potenţial, având acces la reţele de gaz, energie electrică, cât şi la infrastructură rutieră şi de cale ferată.

Panainte a lăsat de înţeles că printre companiile cu care poartă discuţii pentru semnarea unui contract de închiriere s-ar afla şi Amazon, însă a evitat să îl arate drept un client „sigur”.

„Pentru moment nu putem discuta despre asta, atunci când va deveni o certitudine o să facem publică informaţia. Zona este foarte bună, iar în decizia de a construi lângă municipiul Roman, în comuna Cordun, a contat foarte mult faptul că oraşul se află în mijlocul regiunii de est a ţării şi este străbătut de drumul european E85. Va fi un depozit logistic în zonă cum are şi Lidl, Profi, exact cum intenţionează să facă şi Kaufland... Locaţia permite eficientizarea proceselor de aprovizionare”, a spus Constantin Panainte.

 

Și primarii din zonă știu de negocierile cu Amazon

 

Informaţia că americanii de la Amazon poartă negocieri cu firma din Iaşi pentru implementarea proiectului în zona lor este cunoscută atât în rândul reprezentanţilor autorităţilor comunei Cordun, cât şi al celor din Roman.

„S-a vehiculat această informaţie în mediul public, dar la ora actuală nu vă pot oferi date concrete. Este o idee, sunt probabil nişte discuţii, dar nimic mai mult momentan, cel puţin din câte ştiu eu. Acum, însă, nu există o informaţie sută la sută certă că cei de la Amazon vor avea un centru logistic la nivelul comunei noastre. Multe companii îşi iau măsuri de precauţie în perioada asta. Mai reanalizează planul de dezvoltare, al investiţiei. Rămâne de văzut ce se va întâmpla”, a spus Adrian Ciobanu, primarul comunei Cordun.

Nici primarului municipiului Roman, Lucian Ovidiu Micu, nu îi este străină informaţia.

„Am auzit şi eu acest zvon, anume că în centrul logistic care se va construi lângă Roman, în comuna Cordun, este posibil să îşi facă apariţia şi compania Amazon, însă nu ştiu să vă spun dacă este adevărat sau nu. Totuşi, dacă se va concretiza, investiţia este benefică pentru toţi”, a subliniat edilul romaşcan.

 

Amazon este activ în România, dar depozitul de la Roman ar fi primul din țară

 

Compania Amazon este deja activă în România prin cele două centre de dezvoltare şi tehnologie din Iaşi (deschis în 2005) şi Bucureşti (în 2018), însă dacă centrul de distribuţie s-ar concretiza, ar fi singurul din ţară.

Extinderea face parte din strategia globală a gigantului american de a-şi construi o reţea de transporturi care să ofere livrări rapide, dar şi pentru a încerca să ţină sub control costurile de livrare, al căror pondere în vânzări a crescut continuu.

Amazon Development Center, principala companie din România a retailer-ului Amazon, în 2019 a înregistrat o cifră de afaceri de 321,27 milioane lei (66,9 milioane euro), în creştere cu 25,5% faţă de anul precedent.

Numărul mediu de angajaţi din cele două centre de tehnologie din Iaşi şi Bucureşti a crescut cu peste 867 de persoane faţă de anii trecuţi, ajungând la 1.956, potrivit datelor de la Finanţe. 

Sediile găzduiesc departamente precum Technology Development, Compliance Operations, Retail Services şi Digital Imaging, toate fiind implicate în dezvoltarea, inovarea soluţiilor tehnologice şi consolidarea operaţiunilor de pe site-ul Amazon.

De asemenea, compania se află printre pionerii aplicaţiilor de inteligenţă artificială. S-a impus pe piaţa asistenţilor vocali prin Alexa, fiind unul dintre produsele de succes din această arie, pe lângă Google Assistant.

În centrele din Iaşi şi Bucureşti se lucrează atât la soluţiile lingvistice, cât şi la testarea produselor Alexa.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Jeff Bezos a devenit mai bogat decât era înainte de divorț datorită pandemiei de Covid-19
Jeff Bezos a devenit mai bogat decât era înainte de divorț datorită pandemiei de Covid-19

În timp ce majoritatea oamenilor s-au chinuit să își păstreze slujbele în timpul pandemiei, averea lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a ajuns la aproape 172 miliarde de dolari.

Cei mai bogați oameni din lume au devenit și mai bogați în urma pandemiei
Cei mai bogați oameni din lume au devenit și mai bogați în urma pandemiei

Averea combinată a miliardarilor americani, inclusiv fondatorul Amazon, Jeff Bezos, şi directorul general al Tesla, Elon Musk, a crescut cu aproape 10% în timpul pandemiei de coronavirus, un raport publicat de Institutul pentru Studii Politice.

Suma uriașă de bani donată de cel mai bogat om din lume pentru combaterea schimbărilor climatice
Suma uriașă de bani donată de cel mai bogat om din lume pentru combaterea schimbărilor climatice

Jeff Bezos, fondatorul companiei Amazon şi cel mai bogat om din lume, a anunţat luni pe contul său de Instagram lansarea ''Bezos Earth Fund'' (Fondul Bezos pentru Planetă) în scopul luptei pentru combaterea schimbărilor climatice, informează AFP.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.