Ce trebuie să faci dacă ești victima unei înșelătorii online. Avertismentul specialiștilor

×
Codul embed a fost copiat

Un link primit de la un prieten, un e-mail de la bancă, o oportunitate de investiție sau chiar o citație de la Poliție.  

Sunt doar câteva exemple de posibile înșelătorii, pentru că numele și imaginea unor instituții sunt des folosite de atacatori în mediul online.

Aceștia încearcă astfel că obțină date personale, date bancare și, în cele din urmă, bani. Experții recomandă atenție sporită când primiți mesaje prin care se cer introducerea unor date, chiar dacă la prima vedere nu pare ceva în neregulă.

Cum puteți verifica astfel de mesaje și ce puteți face dacă ați fost înșelați a explicat Mihai Rotariu, purtătorul de cuvânt al Directoratului de Securitate Cibernetică, în această ediție a emisiunii iBani, prezentată de Ștefana Todică.

De cele mai multe ori, atacatorii se folosesc de contextul actual și de imaginea unor instituții publice sau private, precum băncile, pentru a cere date personale și datele cardului.

Citește și
Card
Află ce personalitate financiară ai. Testul iBani te ajută îți gestionezi mai bine banii
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Mihai Rotariu:De fiecare dată, atacatorii vor folosi niște stimuli emoționali pentru utilizator, pentru că astfel, fie panicându-l, fie încercând să îi atragă atenția, curiozitatea îl face să dea click pe link, să descarce un anumit document, să-și infecteze poate dispozitivul. Și de aceea dacă primim mesaje fie pe social media, fie pe e-mail, din partea unor bănci, trebuie să știm din start că banca nu îți va transmite mesaj pe e-mail sau pe social media în care vei primi un link pe care trebuie să-l accesezi. (…) Deci foarte mare atenție la sursa mesajului, foarte mare atenție la denumirea site-ului pe care intrăm, asta înainte desigur să furnizăm date”.

În alte situații sunt prezentate oportunități de investiții și de câștiguri mari, iar atacatorii se pot folosi și de imaginea unor oameni cunoscuți în spațiul public.

Chiar și simpla introducere a unor date poate fi periculoasă, pentru că astfel hackerii pot avea acces la contul bancar.

Mihai Rotariu:Dacă realizăm foarte rapid că am introdus date unde nu trebuia, anunțăm imediat banca pentru a bloca respectivul instrument de plată. Dacă e vorba de date de card, dacă am oferit date de autentificare, date de internet banking, la fel. Anunțăm banca pentru a regenera acele date, pentru a schimba user-ul și parola și suntem foarte atenți la balanța contului pentru a nu avea loc anumite tranzacții ilicite din contul nostru. Eventual facem această verificare și cu banca și să încercăm să blocăm astfel de sume”.

Ce puteți face pentru a evita astfel de situații, dar și care sunt pașii de urmat în cazul în care ați pierdut bani din cont aflați din materialul video. 

Pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) puteți identifica la secțiunea „Alerte Investitori – Informări” și secțiunea „Atenție la Entități Neautorizate!” informații referitoare la posibile fonduri care au ca scop înșelarea investitorilor sau referitoare la fonduri neautorizate sau care nu prezintă încredere.

Mai jos găsiți link-urile către cele două secțiuni, precum și către pagina principală:

• asfromania.ro/ro/a/19/alerte-investitori---informari

•  https://www.asfromania.ro/ro/a/1523/aten%C8%9Bie-la-entit%C4%83%C8%9Bi-neautorizate!

• asfromania.ro/

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Bani pentru panouri fotovoltaice. Tot ce trebuie să știi despre „Casa Verde Fotovoltaice
Bani pentru panouri fotovoltaice. Tot ce trebuie să știi despre „Casa Verde Fotovoltaice", în emisiunea iBani

După mai multe amânari, în curând va începe programul „Casa Verde Fotovoltaice".

Află ce personalitate financiară ai. Testul iBani te ajută îți gestionezi mai bine banii
Află ce personalitate financiară ai. Testul iBani te ajută îți gestionezi mai bine banii

"Cât am bani, am, văd eu ce fac după" sau "nu știu pe ce s-au dus banii". Auzim des astfel de expresii în jur, însă multe nu au legătură cu cât de mulți sau puțini bani avem, ci pornesc chiar de la personalitatea noastră.

În ce investim, în funcție de vârstă. Ce este
În ce investim, în funcție de vârstă. Ce este "Regula lui 120"

Fiecare etapă a vieții reprezintă o decizie diferită de investiție.Cum trebuie să arate portofoliul în funcție de vârsta pe care o avem explică Alina Huidumac, director general adjunct Certinvest, invitată la emisiunea iBani, prezentată de Ștefana Todică.

Cum să-ți schimbi furnizorul de energie electrică sau de gaze în 24 de ore. Detalii, la iBani
Cum să-ți schimbi furnizorul de energie electrică sau de gaze în 24 de ore. Detalii, la iBani

Facturile tot mai mari la energie electrică și gaze naturale i-au făcut pe mulți români să caute furnizori cu tarife mai rezonabile, mai ales că nu toată lumea beneficiază de prețuri compensate.

Drumul de la pierdere la câștig. Sfaturi de la un investitor și un specialist
Drumul de la pierdere la câștig. Sfaturi de la un investitor și un specialist

“Să investesc în ceva ce nu înțeleg și să nu am o strategie pe termen lung” sunt principalele greșeli pe care le poate face un investitor la început de drum.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.