Toți copiii români au de acum un cont de economii la stat. Ce trebuie să știe părinții înainte de a depune bani

×
Codul embed a fost copiat

Din această lună, toţi părinţii din România pot să împrumute indirect statul prin intermediul unui cont de economii pentru copil.

Statul contribuie cu 600 de lei pe an, dacă suma depusă este de cel puţin 1.200 de lei anual. Doar că banii vor putea fi retraşi abia după majoratul celui mic, aşa că până atunci economiile părinţilor vor fi la dispoziţia statului. Dobânda este de 3% pe an.

"Ar trebui să fie mai darnic statul", spun economiştii, care atrag atenţia asupra inflaţiei.

Cei aproape 4 milioane de copii din România au de acum un cont unde părinţii pot depune bani de câte ori vor.

Sumele strânse vor putea fi ridicate doar după ce copilul împlineşte 18 ani, cu excepţia situaţiilor în care apar probleme grave de sănătate. Abia atunci va fi virată şi prima de la stat, dacă părintele a pus deoparte cel puţin 100 de lei pe lună.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

De exemplu, dacă părintele unui copil născut acum, în ianuarie 2019, va depune în cont în fiecare an câte 1.200 de lei, va putea retrage peste 18 ani puţin peste 33.000 de lei. Suma care este compusă din banii depuşi de părinte, la care se aplică dobânda de 3% şi prima de la stat de 600 de lei pe an.

Teoretic, pentru că acest program va depinde în viitor de decizia politicienilor, care, într-o condiţiile unei crize economice, de exemplu, pot să schimbe condiţiile acestei metode de economisere sau chiar să închidă contul.

Dacă programul rămâne, pentru cei care depun mai puţin de 1200 de lei pe an, nu va mai fi adăugată şi prima, ci doar dobânda de 3% pe an. Prea mică, cred economiştii.

Adrian Mitroi: ”Ar fi trebuit să fie ceva mai darnic, cred eu, statul, iar legarea la o dobândă fixă pe o perioadă de genul acesta este uşor cu minus către cel care economiseşte.”

Pentru acest program, Guvernul a deschis un cont la Trezoreria Statului numit "Contul individual de economii Junior Centenar", unde se pot depune bani, folosind codul numeric personal al copilului.

Şi băncile au conturi similare de economisire pentru copii, iar specialiştii financiari vă recomandă să le comparaţi cu grijă, înainte de a lua o decizie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui
Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui

Actul normativ pentru înfiinţarea fondurilor de garantare a biletelor de avion şi pachetelor de servicii de călătorie ar putea fi pe masa Guvernului în septembrie, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Alin Burcea, preşedintele ANAT.

Lovitură pentru China. UE va impune tarife suplimentare pentru mașinile electrice chinezești, pentru a reduce concurența
Lovitură pentru China. UE va impune tarife suplimentare pentru mașinile electrice chinezești, pentru a reduce concurența

Vehiculele electrice cu baterii (BEV) fabricate în China vor fi în curând supuse unor tarife de import, atunci când vor fi introduse pe piața fără frontiere a UE, unde cererea pentru aceste produse ecologice a crescut vertiginos.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.