Reacţii la proiectul prin care românii care nu le dau bani părinţilor ajung la închisoare

×
Codul embed a fost copiat

Proiectul "legii recunoştinţei între generaţii" a stârnit reacţii aprinse. 

Un proiect de lege depus în Parlament de zeci de parlamentari din majoritatea PSD-ALDE stârneşte controverse. Iniţiatorii vor să-i oblige pe copiii majori şi apţi de muncă, să-şi întreţină părinţii, care au muncit pentru statul român, şi şi-au plătit dările toată viaţa.

Cu toate acestea, copiii ar trebui să plătească o pensie de maximum 20 la sută din veniturile lor, pentru mama, tatăl, bunicii sau străbunicii ajunşi neputincioşi, care se confruntă cu dificultăţi materiale. În cazul în care părţile nu se înţeleg de bună voie, chestiunea ar putea fi tranşată în instanţă.

În expunerea de motive, cei 72 de parlamentari care au iniţiat proiectul, susţin că normele morale nu mai sunt suficiente pentru a-i face pe copii să aibă grijă de părinţi, aşa că trebuie obligaţi printr-o lege specială, numită "a recunoştinţei între generaţii".

Potrivit proiectului, îndatoririle tinerilor ar putea fi scrise într-un contract sau în testament, ori stabilite de comun acord între părţi. Altfel, instanţa va stabili cuantumul pensiei de întreţinere, care nu poate depăşi o cincime din venitul celor obligaţi să o plătească.

Citește și
Olguta Vasilescu
Olguța Vasilescu, despre legea pensiilor: ”Un doctor ajunge cu o pensie de 5000 de lei”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Legea instituie aceleaşi reguli în privinţa întreţinerii bunicilor şi străbunicilor care nu mai au alt sprijin. Cei care nu-şi achită obligaţiile sunt pasibili de închisoare, potrivit proiectului.

 

Reacţia PNL la legea "recunoştinţei"

 

PNL cere retragerea proiectului care obligă copiii să le plătească părinţilor pensie de întreţinere sub sancţiunea puşcăriei, a afirmat miercuri deputatul Dan Vîlceanu, vicepreşedinte al partidului.

"Cel mai potrivit exemplu pentru nivelul de degradare morală, mintală şi politică a celor din PSD şi ALDE a venit astăzi prin proiectul de lege care obligă copiii să le plătească părinţilor pensie de întreţinere sub sancţiunea puşcăriei. Probabil parlamentarii PSD au identificat în această soluţie legislativă modalitatea prin care să-şi salveze bătrâneţile după dezastrul de guvernare din ultimii ani de zile, întrucât cu siguranţă niciun român cu capul pe umeri nu-i va mai vota. Această iniţiativă legislativă reprezintă o culme a analfabetismului democratic şi o mutaţie fabuloasă în mintea unor oameni care nu mai au nicio tangenţă cu realitatea, cu cetăţenii, cu normele bunului simţ. Orice cetăţean, care realizează faptul că a primit încrederea românilor pentru a exercita un mandat în numele lor, ar fi probabil incapabil măcar să gândească o asemenea monstruozitate. Numai cineva care şi-a pierdut complet uzul raţiunii poate justifica o astfel de reglementare prin faptul că tinerii care au ales să părăsească ţara, tocmai din cauza PSD, pentru a-şi găsi un rost în viaţă trebuie să fie constrânşi să-şi susţină părinţii. Este dreptul şi libertatea copiilor să facă acest lucru şi nu are nimeni căderea morală, cu atât mai puţin PSD, să judece asemenea chestiuni", a susţinut Vîlceanu într-un comunicat de presă.


Reacţia consilierului guvernatorului BNR

 

Autorii legii ”consideră fie că statul român nu are capacitatea de a face acest lucru, fie că nu are datoria”, a scris, joi, pe pagina sa de Facebook, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.

Croitoru atrage atenţia că autorii acest proiect consideră că statul român nu are capacitatea de a face asta, fie că nu are datoria.
”Iniţiativa vine de la politicieni social democraţi. Ce înseamnă asta în esenţă? În primul rând, înseamnă că autorii consideră fie că statul român nu are capacitatea de a face acest lucru, fie că nu are datoria de a face acest lucru, acest din urmă aspect intrând în contradicţie cu esenţa doctrinei social democrate a partidului din care iniţiatorii fac parte”, a scris Croitoru.
Totodată, el atrage atenţia că această iniţiativă neagă unele drepturi ale oamenilor.
”În al doilea rând, înseamnă o negare a drepturilor omului de a beneficia de roadele muncii sale aşa cum doreşte: nu poţi obliga un tânăr să plătească pensie părinţilor, bunicilor şi străbunicilor, naturali sau vitregi, mai ales după ce i-ai obligat, oricum, să plătească impozite în acest scop, pe care şi-l asumă statul”, a scris consilierul.
Totodată, Croitoru consideră că acest proiect este un atac la morala românilor tineri majori, care sunt implicit acuzaţi de imoralitate din moment ce proiectul de lege presupune implicit că tinerii îşi neglijează părinţii.
”Am, în consecinţă, trei întrebări. Este sistemul public de pensii sau de asistenţă socială în faliment? Cred iniţiatorii proiectului legislativ că dreptul omului de a utiliza venitul din muncă în mod liber, este învechit şi trebuie îngrădit? Cred iniţiatorii proiectului că tinerii în vârstă de muncă sunt imorali şi-şi părăsesc părinţii la greu? Dacă răspunsul la această din urmă întrebare este pozitiv, sunt aşa de numeroase cazurile încât depăşesc resursele financiare ale sistemului public de pensii şi de asistenţă socială?”, a scris Croitoru.
 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Surse: PSD ar putea impozita pensiile speciale, pentru a face rost de bani la buget
Surse: PSD ar putea impozita pensiile speciale, pentru a face rost de bani la buget

Potrivit unor surse politice, conducerea PSD caută soluții pentru a reduce cât mai mult din gaura uriașă din buget, în condițiile în care deficitul este de aproximativ 11 miliare de lei

Olguța Vasilescu, despre legea pensiilor: ”Un doctor ajunge cu o pensie de 5000 de lei”
Olguța Vasilescu, despre legea pensiilor: ”Un doctor ajunge cu o pensie de 5000 de lei”

Fostul ministru al Muncii, deputatul PSD Lia Olguța Vasilescu, a apărat, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, proiectul legii pensiilor.

Ce prevede noua lege a pensiilor. Metode de calcul a punctului de pensie până în 2021
Ce prevede noua lege a pensiilor. Metode de calcul a punctului de pensie până în 2021

Mult trâmbițata lege a pensiilor a fost votată miercuri în plenul Camerei Deputaților. Legea promite dublarea până în 2020 a veniturilor pensionarilor și a fost respinsă de senatori săptămâna trecută, după ce puterea nu și-au mobilizat aleșii..

Un primar PNL explică de ce vrea pensie specială de mii de lei, pentru un ”trai decent”
Un primar PNL explică de ce vrea pensie specială de mii de lei, pentru un ”trai decent”

Guvernul pregăteşte adoptarea pensiilor speciale, pentru primari şi aleşi locali, prin Ordonanţă de Urgenţă.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.