Previziuni sumbre: România ar putea intra la anul în recesiune. Când ar trebui să-și revină economia

×
Codul embed a fost copiat

Economia României ar putea intra în recesiune tehnică, în prima parte a anului viitor. Este prognoza agenției de rating Fitch, care prevede o încetinire serioasă a economiei în 2023. În plus, prețurile vor continua să crească.  

Analiza agenției pentru România s-a înrăutățit față de precedenta, însă riscul de recesiune este mare nu doar la noi, ci și în Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii.

Pentru anul acesta, agenția Fitch estimează o creștere economică de peste 6%, printre cele mai mari din Uniune, în special datorită avansului din prima jumătatea a anului, când a crescut consumul.

Românii au cumpărat mai mult și pentru că aveau economii acumulate în pandemie, dar și de teamă ca unele bunuri să nu se scumpească mai târziu.

Anul viitor, însă, economia încetinește. Creșterea economică prevăzută este de sub 2% și este posibilă chiar o recesiune tehnică în prima parte a anului 2023. Adică 6 luni de scădere economică. Agenția estimează că ne vom redresa abia în 2024.
În tot acest timp, specialiștii recomandă prudență.

Citește și
BCE consideră că doar o recesiune economică în zona euro ar opri scumpirile
Un oficial BCE consideră că doar o recesiune economică în zona euro ar opri scumpirile
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Adrian Codîrlașu, analist economic, vicepreședinte CFA România: ”Nu este exclusă o recesiune. S-a văzut, deja consumul decelerează, de asemenea vânzările de autovehicule, tranzacțiile imobiliare decelerează. Se văd anumite semne de încetinire a consumului. Peste toate aceste lucruri vin și ratele mari de dobândă, care de asemenea frânează economia”.

În plus, scumpirile persistă. Inflația va fi mare, de peste 11% și anul viitor, conform Agenției Fitch. 

Perspectivele sunt în linie cu ceea ce se va întâmpla în Statele Unite și Uniunea Europeană, unde de asemenea se vorbește despre recesiune, pe fondul inflației, crizei energetice și al războiului din Ucraina.

Ce înseamnă trecerea unei țări ca ”nerecomandată pentru investiții”

Prețurile din energie afectează deja Germania, motorul Europei, iar efectele se vor vedea în toată Uniunea, inclusiv la noi.

Torsten Schmidt, Institute for Economic Research: ”Acest șoc, care a lovit economia, va continuă să aibă efective pentru mult timp și duce la faptul că ne îndreptăm către recesiune. Și vom ieși din recesiune abia în primăvara viitoare, pentru ca apoi să ne îndreptăm treptat către o fază de revenire”.

Revenind la România, agenția Fitch a confirmat ratingul ”BBB minus”, adică ultima treaptă din categoria ”recomandat pentru investiții", însă cu perspectivă negativă. Cu alte cuvinte, a crescut riscul ca România să retrogradeze la "nerecomandat investițiilor". 

Adrian Codîrlașu, analist economic, vicepreședinte CFA România: ”În momentul în care o țară trece din ”recomandat” în ”nerecomandat” investitiilor, se va întâmpla o ieșire puternică de capital din acea țară. Fonduri de pensii, companii de asigurări, diverse fonduri de investiții care se vor retrage din România, dacă România e retrogradată. Avem undeva la 30% șanse să fim retrogradați în următorul an”.

Esențial pentru a menține stabilitatea în viitor este PNRR, prin care vor ajunge fonduri europene în România pentru reforme importante, precum cea a pensiilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Presa internațională: Zona euro intră aproape sigur într-o recesiune, sondajele arată o agravare a crizei costului vieţii
Presa internațională: Zona euro intră aproape sigur într-o recesiune, sondajele arată o agravare a crizei costului vieţii

Zona euro intră aproape sigur într-o recesiune, sondajele publicate luni arătând o agravare a crizei costului vieţii şi o perspectivă nefavorabilă, care îi va face pe consumatori reticenţi la cheltuieli, transmite Reuters. 

Un oficial BCE consideră că doar o recesiune economică în zona euro ar opri scumpirile
Un oficial BCE consideră că doar o recesiune economică în zona euro ar opri scumpirile

O încetinire a economiei sau chiar o recesiune în zona euro ar putea duce la atenuarea presiunilor inflaționiste, a declarat Fabio Panetta, membru al Comitetului executiv al BCE. Altfel spus, doar o recesiune economică ar opri scumpirile.  

Bundesbank anunță că o recesiune în Germania devine din ce în ce mai probabilă
Bundesbank anunță că o recesiune în Germania devine din ce în ce mai probabilă

Germania va intra, cel mai probabil, în recesiune la iarnă, anunță Bundesbank, potrivit căreia inflația în cea mai mare economie din Europa va depăși 10%.

 

Economia SUA, cel mai clar semn de recesiune. PIB-ul a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv
Economia SUA, cel mai clar semn de recesiune. PIB-ul a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv

Economia Statelor Unite s-a contractat pentru al doilea trimestru consecutiv în perioada aprilie-iunie, cu 0,9%, confirmând o condiţie larg acceptată pentru o recesiune, a raportat joi Biroul de Analiză Economică, transmite CNBC.

SUA sunt în „recesiune tehnică”. Economia americană s-a contractat şi în trimestrul II
SUA sunt în „recesiune tehnică”. Economia americană s-a contractat şi în trimestrul II

Economia americană s-a contractat şi în trimestrul al doilea, pe fondul unei înăspriri agresive a politicii monetare din partea Rezervei Federale.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.