Prețurile la carne în România, locul 3 în Europa raportat la venituri

×
Codul embed a fost copiat

Carnea pentru un grătar, de exemplu, costă cam 60% din media UE și la jumătate față de cea din Franța. Raportate, însă, la veniturile din țară, prețurile noastre sunt pe locul al treilea în Europa.

Ca să comparăm media preţurilor pentru un grătar, de pildă, cu carne în Uniunea Europeană, trebuie să facem o convenţie. Să zicem că media Uniunii Europene este 100 de lei. Ei bine, Austria e cel mai scump loc unde se poate face un grătar, potrivit datelor Eurostat, cu 143 de lei, urmată de Luxemburg şi Franţa. Noi suntem în capătul celălalt al clasamentului, cu cea mai ieftină porţie de grătar, de exemplu, 63 de lei. Ne întrec chiar şi bulgarii.

Preţurile pentru carnea de grătar sunt, de fapt, preţurile pentru carnea brută, neprelucrată. Şi sunt mai mici doar aparent, pentru că, atunci când le comparăm şi cu veniturile, aflăm că un român cheltuieşte pe an, în medie mult mai mult decât un european pe carne, fiind pe locul al treilea în Europa.

Consumăm, în general, carne de pui şi de porc, plus mezeluri. Carnea de vită, care este consumată cel mai mult în ţările vestice, la noi reprezintă doar o porţie de 340 de grame pe lună, de patru ori mai puţin decât cea de porc.

Cea mai mare parte a cărnii din magazine este importată, cu excepţia celei de pui, care e asigurată din producţia românească. În ultimii ani, importul de porc a crescut abrupt, după apariţia pestei porcine.

Citește și
fanar
Cum s-au transformat șurele din sate în pensiuni cu poveşti incredibile. Preţul unei nopţi
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ţările din care cumpărăm cele mai mari cantităţi de carne sunt Spania, Germania, Olanda, Polonia, Danemarca şi Ungaria.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum sunt păcăliți românii cu legume ”din grădină”, luate de fapt din centrele en-gros
Cum sunt păcăliți românii cu legume ”din grădină”, luate de fapt din centrele en-gros

E vremea recoltei, iar țăranii și-au scos marfa la vânzare, în fața porții. Roșii, ardei, vinete și castraveți de toată frumusețea te îmbie să tragi pe dreapta, și să umpli portbagajul cu legume proaspete.

Cum s-au transformat șurele din sate în pensiuni cu poveşti incredibile. Preţul unei nopţi
Cum s-au transformat șurele din sate în pensiuni cu poveşti incredibile. Preţul unei nopţi

Vă mai amintiți șurele din sate, în care oamenii țineau animalele și fânul? În unele zone clădirile vechi au fost renovate şi transformate în localuri şi pensiuni profitabile.

Experiment Ştirile ProTV. Deşi e o destinație ieftină, Bucureștiul e evitat de străini
Experiment Ştirile ProTV. Deşi e o destinație ieftină, Bucureștiul e evitat de străini

Bucureştiul este tot mai tentant pentru turiştii străini, în condiţiile în care este al doilea cel mai ieftin oraş european pentru o vacanţă de weekend.

Legumele pentru conserve, tot mai scumpe. Explicațiile comercianților
Legumele pentru conserve, tot mai scumpe. Explicațiile comercianților

Deşi soarele de vară e încă prezent în vieţile noastre, gospodarii adevăraţi se gândesc deja la iarna rece, când cămara trebuie să fie plină de bunătăţi şi conserve delicioase.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.