Prețurile au crescut din nou, în martie. Alimentul de bază care s-a scumpit cu 26%

×
Codul embed a fost copiat

Scumpirile au ajuns luna trecută la cel mai mare nivel din ultimele 6 luni. Preţurile s-au majorat în medie cu 4,2%, potrivit Institutului Naţional de Statistică, iar cele mai mari creşteri au fost la mâncare.

Pe de-o parte, firmele susţin că presiunile create de criza forţei de muncă şi de schimbările legislative le-au obligat să crească preţurile. De cealaltă parte, "creşterea economică se vede şi în buzunarele românilor", a anunţat de la Guvern premierul.

Inflaţia continuă să rupă din veniturile românilor lună de lună.  În ianuarie şi februarie, anul acesta, scumpirile au fost în medie de 3,2, respectiv 4 procente, faţă de aceleaşi luni din 2018. Ei bine, în martie inflaţia a urcat la 4,2%, faţă de martie anul trecut. Aşadar, după scăderea din toamnă, acum, în primăvară, produsele sunt tot mai scumpe.

Cele mai mari scumpiri din martie faţă de începutul anului sunt la cartofi, care au 26% în plus la preţ, la alte legume creşterea e de 20%, iar la fructele exotice, de 10 procente. Dintre produsele nealimentare s-au scumpit cel mai tare combustibilii, tutunul şi la servicii, abonamentele de telefonie.

De unde vin scumpirile

 

Citește și
inflatie, crestere
Prețurile au crescut din nou. Cartofii s-au scumpit cu 21% în februarie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De unde vin scumpirile? De la firme şi producători, pentru că au la rândul lor costuri tot mai mari. De exemplu, când comparăm ultimul trimestru al anului 2018 cu cel din 2017 vedem că cele mai mari costuri orare ale forţei de muncă sunt în sectorul public. Sănătatea cu peste 31%, Învăţământul aproape 20 şi administraţia 12 procente. Socotim aici şi creşterea pensiilor. În partea cealaltă, în privat, creşterile sunt mai modeste. Pentru stat, creşterile de costuri au însemnat suprataxarea unor domenii, pentru firme aceste costuri sunt transferate în preţuri. Iar firmele anunţă de ceva vreme că modificările legislative de genul Ordonanţei 114 aduc şi ele inflaţie.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că un cadru legal stabil ar aduce mai multe beneficii sociale.

Klaus Iohannis: ”Decidenții guvernamentali, și mă refer aici inclusiv la situația din România, au datoria să asigure un cadru legal stabil, predictibil și rezonabil. Trebuie să o spunem deschis: responsabilitatea în politicile economice are de suferit de pe urma tentațiilor și deciziilor populiste."

De la Guvern, premierul Viorica Dăncilă a anunţat românii o duc bine.

Viorica Dăncilă: "Creșterea economică se vede și în buzunarul românilor. Datele oficiale arată că în luna februarie a acestui an câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 17,9%, față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 2.933 de lei."

Guvernul a prognozat o creştere a preţurilor cu 2,8% anul acesta, dar până acum scumpirile sunt mult mai mari.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Analiştii şi BNR au avut dreptate: viaţa românilor s-a scumpit la începutul lui 2019
Analiştii şi BNR au avut dreptate: viaţa românilor s-a scumpit la începutul lui 2019

Românii sunt tot mai terorizaţi de scumpiri şi au toate motivele.

Prețurile au crescut din nou. Cartofii s-au scumpit cu 21% în februarie
Prețurile au crescut din nou. Cartofii s-au scumpit cu 21% în februarie

Preţurile de consum au crescut cu 0,79% în februarie 2019, comparativ cu luna anterioară, în timp ce rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,83%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 4,46%, a mărfurilor nealimentare cu 3,74% şi a serviciilor cu 3,08%.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.