Pensiile nu vor mai putea fi cumulate cu salariile. Proiect de lege al ministrului Muncii

calculare pensii
iStock

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a elaborat un proiect de lege care presupune restrângerea situațiilor în care salariile pot fi cumulate cu pensiile în sistemul bugetar.

Proiectul urmează a fi transmis premierului Orban și membrilor Guvernului, pentru a decide dacă va fi promovat în mod oficial la nivel de act normativ, au declarat surse oficiale, citate de site-ul Profit.ro.

„Proiectul este finalizat și va fi discutat mai întâi între membrii Cabinetului, care vor face observații, iar apoi va fi luată decizia cu privirea la promovarea acestuia în mod oficial de către Executiv”, au precizat sursele citate.

Un astfel de proiect, sub formă de ordonanță de urgență, a fost promovat de Guvernul Boc, în 2008, când angajații din sistemul public au fost puși să aleagă între pensie și salariu.

Atunci, cumulul pensiei cu salariul plătit de stat a fost permis doar pentru pensiile în valoare de până la 1.500 lei, persoanelor care depășeau acest plafon fiindu-le interzis cumulul celor două venituri.

Citește și
Violeta Alexandru
Ministrul Muncii, despre recalcularea pensiilor: "Voi cere mai mulți bani de la Guvern"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mii de români așteaptă recalcularea pensiilor de peste un an. Ministrul Muncii:
Mii de români așteaptă recalcularea pensiilor de peste un an. Ministrul Muncii: "Avem o problemă de atitudine"

După ce mii de oameni ieșiți la pensie s-au plâns că așteaptă să le fie soluționate dosarele de recalculare, chiar și de un an, Ministrul Muncii a început un amplu control, în toată țara.

Ministrul Muncii, despre recalcularea pensiilor:
Ministrul Muncii, despre recalcularea pensiilor: "Voi cere mai mulți bani de la Guvern"

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunțat, joi, că va cere o suplimentare a bugetului Casei Naționale de Pensii, banii fiind necesari pentru plata pensiilor recalculate.

Valoarea celei mai mari pensii brute din sistemul bugetar, în octombrie: 33.235 lei
Valoarea celei mai mari pensii brute din sistemul bugetar, în octombrie: 33.235 lei

Cea mai mare pensie din sistemul public de stat calculată pentru luna octombrie 2019 de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) are un cuantum brut de 33.235 lei, iar beneficiarul aparţine de una din Casele locale de Pensii din Bucureşti.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.