Noi precizări de la Guvern: Furnizorii de energie vor ”storna și reface facturile emise eronat”

Nicolae Ciuca, energie,
Guvernul României

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, marți, cu reprezentanții producătorilor și furnizorilor din domeniul energiei, cu care a discutat despre măsurile pentru protejarea populației, , în contextul crizei energetice.

 

 

Potrivit unui comunicat al Guvernului, prim-ministrul a prezentat soluțiile aflate acum în lucru la nivelul Guvernului: plafonarea prețului la energie pentru consumatorii finali casnici și industriali, pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Această măsură se aplică în paralel cu creșterea plafonului de consum până la care se aplică această facilitate, aplicarea unui sistem de reducere a facturii la energie pentru universități și alte instituții de învățământ, spitale, instituții de cultură și religioase, furnizori de servicii sociale, instituții publice, ONG-uri.

Noile măsuri vor fi incluse într-un act normativ, ce va fi supus, în perioada imediat următoare, analizei și aprobării Guvernului.

“Am văzut familii cu venituri mici, instituții, reprezentanți ai cultelor, centre sociale cu facturi foarte mari. Statul are responsabilitatea de a proteja oamenii și de a interveni în acest sens. Vă cer să remediați problemele și cei care au avut de suferit în noiembrie, decembrie și ianuarie să aibă facturile recalculate, iar greșelile remediate. Refaceți facturile și asigurați oamenii că nu vor plăti în plus pentru greșeli de facturare. Măsurile Guvernului vor reglementa situația astfel încât oamenii să nu fie debranșați pentru facturile calculate greșit și nici să fie obligați să plătească penalități”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă, conform sursei citate.

Citește și
Marcel Ciolacu, Florin Citu, Nicolae Ciuca
Premierul Nicolae Ciucă anunță plafonarea prețului la energie și la gaze
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cum se aplică schemele de ajutor ale Guvernului pentru energie și gaze

 

Potrivit analizei prezentate de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, peste două milioane de facturi pentru furnizarea energie electrice au fost deja recalculate, fiind preluate peste 450 de sesizări de emitere neconformă, în urma controalelor efectuate fiind date amenzi în valoare de peste 600.000 lei.

Alte 101 controale sunt încă în derulare, urmând a se face verificări la toți operatorii economici furnizori de energie electrică și gaze.

”Furnizorii de energie electrică și gaze naturale au agreat noile măsuri anunțate de Guvern pentru compensarea și plafonarea prețurilor, angajându-se, totodată, să depună eforturi susținute pentru a evita, pe viitor, repetarea problemelor legate de emiterea de facturi eronate. Totodată, furnizorii și-au asumat responsabilitatea de a storna și de a reface facturile emise eronat până acum, urmând ca cele deja achitate să se deducă din următoarea factură” - se arată în comunicatul Guvernului.

Guvernul a decis plafonarea prețului curentului la 0,68 lei kwh

 

Confruntați cu o explozie a facturilor la utilităţi, liderii coaliției au stabilit luni seară noi plafoane peste care nu pot crește prețurile.

Cât despre facturile greşite, peste un milion în acest moment, companiile care le-au emis sunt obligate să le refacă şi să înapoieze banii luaţi în plus. Fără penalităţi pentru consumatori.

Toate aceste măsuri se aplică de la 1 februarie. Ulterior vor fi reluate discuţiile.

Energia electrică furnizată populației nu poate avea un preț mai mare de 68 de bani pe kilowatt-oră, iar gazul - de 31 de bani, au stabilit liderii coaliţiei. La gaz creşte limita de consum pentru care se acordă compensații de la 1.000 la 1.500 de metri cubi, pentru cele 5 luni reci ale anului.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Guvernul a decis plafonarea prețului curentului la 0,68 lei kwh. Toate facturile greșite vor fi refăcute de furnizori
Guvernul a decis plafonarea prețului curentului la 0,68 lei kwh. Toate facturile greșite vor fi refăcute de furnizori

Confruntați cu o explozie a facturilor la utilităţi, liderii coaliției au stabilit luni seară noi plafoane peste care nu pot crește prețurile.

Premierul Nicolae Ciucă anunță plafonarea prețului la energie și la gaze
Premierul Nicolae Ciucă anunță plafonarea prețului la energie și la gaze

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, luni seara, plafonarea prețului la energie și la gaze și că toate facturile greșite vor fi corectate.

Enel a primit 400.000 de lei amendă pentru că nu a diminuat facturile consumatorilor cu schema de sprijin. Reacția companiei
Enel a primit 400.000 de lei amendă pentru că nu a diminuat facturile consumatorilor cu schema de sprijin. Reacția companiei

Enel a fost amendată cu 400.000 de lei pentru nerespectarea legii privind compensarea şi plafonarea facturilor la gaze. ANRE a făcut publică sancțiunea, luni.

PNL respinge ideea PSD, de ”TVA zero la gaze”, ca în Polonia. Cîțu: ”Nu sunt de acord”
PNL respinge ideea PSD, de ”TVA zero la gaze”, ca în Polonia. Cîțu: ”Nu sunt de acord”

PNL nu este de acord cu reducerea de TVA la anumite sectoare, așa cum au propus colegii lor de guvernare din PSD.  

Ministrul PSD al Familiei, atac la aliații PNL: Coşmarul facturilor uriaşe la energie, din cauza liberalizării pieţei
Ministrul PSD al Familiei, atac la aliații PNL: Coşmarul facturilor uriaşe la energie, din cauza liberalizării pieţei

Ministrul PSD Gabriela Firea a lansat un atac la adresa aliaților PNL, spunând că ”România trăieşte coşmarul facturilor uriaşe la energie din cauza liberalizării haotice a pieţei, decisă de guvernele trecute”.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.