Măsuri pentru cei afectaţi financiar de criza Covid-19. Cine poate primi indemnizaţia de 4.000 lei

×
Codul embed a fost copiat

Voucherele de vacanță pentru bugetari pot fi folosite încă un an. Anunțul vine de la Guvern, care a aprobat în ședința de joi seară și condiții simplificate pentru că toți cei cu venituri afectate de criza Covid-19 să primească susținere.

Persoanele fizice autorizate și cei cu contracte de autor, pe lângă angajatori, pot depune cereri pentru indemnizații de maximum 4.000 de lei pe lună pentru această perioadă, dacă le sunt afectate veniturile.

Până acum, doar angajații care aveau contracte individuale de muncă puteau primi indemnizație de sprijin de la stat, prin firma la care aveau contract, iar aceasta va fi de 75% din salariul lor brut, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe economie, până la maximum 4.072 de lei. Noile reguli prevăd că cei cu drepturi de autor sau alte tipuri de contracte, precum și persoane fizice autorizate primesc suma fixă de 75% din salariul mediu brut pe economie, adică 4.072 de lei."

Violeta Alexandru, ministrul Muncii: „Nu trebuie să plătească nimeni din propriile resurse, urmând să le deconteze de la ANOFM, dacă este angajator cu angajați prin contracte individuale de muncă, respectiv de la ANPIIS, dacă lucrează în alte forme contractuale. Nu trebuie să plătească de la dânșii, urmând să primească fondurile înapoi. Procedura este că depune aceste documente la începutul lunii aprilie pentru perioada din luna martie, acoperită de decret și vor primi în cel mai scurt timp banii."

Iar procedura s-a simplificat. Nu mai e necesară dovada scăderii veniturilor angajatorului sau angajatului, au explicat oficialii, ci doar o declarație pe propria răspundere.

Citește și
Imagini tulburătoare din spitale
Imagini tulburătoare din spitale. Medicii spală măştile și mănușile și le calcă cu fierul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ionel Dancă, şeful cancelariei premierului: „Facilitatea se extinde pentru toți angajații care au fost afectați de efectele epidemiei cu coronavirus și nu există o limită de scădere a încasărilor sau veniturilor în baza cărora să fie eligibil pentru a solicita acest ajutor. Cerința este o declarație pe propria răspundere că angajatorul a fost afectat de efectele epidemiei cu coronavirus, iar această declarație pe propria răspundere va fi verificată ulterior."

Cei de la agențiile statului așteaptă actele de miercurea viitoare.

Ciprian Boșca, responsabil comunicare AJOMF Cluj: „Cu o cerere pe care o adresează instituției noastre ca anexă, găsită pe site-ul nostru și tabelul cu persoanele care vor beneficia, le depun împreună după data de 1 aprilie."

O altă măsură luată de Guvern prevede că și părinții care au copii la creșe pot să ceară de acum concediu plătit dacă sunt închise aceste unități, iar mamele cărora li se termină concediul de îngrijire a copilului în această perioadă, trebuie să rămână acasă. Concediul va continua atât timp cât ține starea de urgență, a mai anunțat Guvernul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 27 martie. Italia anunță 969 de decese în 24 de ore, cea mai mare creștere zilnică
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 27 martie. Italia anunță 969 de decese în 24 de ore, cea mai mare creștere zilnică

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 27 martie. Italia a anunțat vineri 969 de decese în ultimele 24 de ore, fiind cea mai mare creștere zilnică de la începutul epidemiei.

Imagini tulburătoare din spitale. Medicii spală măştile și mănușile și le calcă cu fierul
Imagini tulburătoare din spitale. Medicii spală măştile și mănușile și le calcă cu fierul

Medicii spală măştile și mănușile de unică folosință, pentru că nu primesc materiale de protecție sanitară. Deși prea puțini manageri de spitale se plâng în mod public, pe internet apar mărturii și fotografii revoltătoare.

Tot mai mulţi tineri din România, afectaţi de coronavirus.
Tot mai mulţi tineri din România, afectaţi de coronavirus. "Profilul pacientului s-a schimbat"

Crește alarmant numărul celor infectați cu coronavirus. 263 de persoane au fost confirmate în România doar în ultimele ultimele 24 de ore.

Spitalul unde toți medicii și-au dat demisia pentru ca urmau sa trateze pacienți cu Covid. Se va aplica
Spitalul unde toți medicii și-au dat demisia pentru ca urmau sa trateze pacienți cu Covid. Se va aplica "modelul asiatic"

Autoritățile se pregătesc pentru ce este mai rău și transmit că vor să aplice modelul asiatic de tratare a cazurilor de coronavirus.

Sute de suspecţi de coronavirus, supravegheaţi de la distanță prin holtere. Cum funcționează
Sute de suspecţi de coronavirus, supravegheaţi de la distanță prin holtere. Cum funcționează

Sute de persoane din București, aflate în izolare sau carantină, sunt supravegheate de doctori de la distanță.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.