Industria ospitalităţii ameninţă cu proteste și solicită autorităţilor măsuri de resuscitare

Restaurant

Industria ospitalităţii arată că este „în pragul disperării” şi solicită autorităţilor măsuri de resuscitare.

Alianţa pentru Turism precizează că industria are nevoie de bani şi dacă autorităţile nu vin cu un plan consistent de despăgubiri, peste 400.000 de locuri de muncă ar putea fi pierdute, conform News.ro.

„De la începutul pandemiei de coronavirus industria ospitalităţii a fost puternic lovită. De atunci au trecut mai bine de nouă luni, iar în România, în afară de măsurile generale de care a beneficiat întreaga economie, până în acest moment nicio acţiune specifică de ajutor nu a fost implementată. Valul doi al pandemiei a dat şi ultima lovitură industriei: restaurantele au fost închise, evenimentele interzise, mobilitatea redusă la aproape zero. Agenţiile de turism au reînceput auto-demolarea propriei activităţi din ultimele luni, în măsura în care turiştii stornează din nou rezervările recente”, arată Alianţa pentru Turism.

Industria ospitalităţii solicită, astfel, un plan consistent de despăgubiri.

„Dacă nu veniţi acum cu un plan consistent de despăgubiri (similar multor alte state din Europa), veţi fi răspunzători de punerea pe butuci a unei întregi industrii şi pierderii a până la 400 000 de locuri de muncă. Această industrie nu are nevoie nici de promisiuni şi nici de ajutoare care vin anul viitor. Are nevoie de bani ACUM”, arată industria.

Citește și
Receptioner OLX
Recepționerii, între cei mai căutați angajați pe piața muncii. Ce salarii plătesc hotelierii
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Antreprenorii spun că nu mai pot supravieţui cu amânări de rate sau impozite, „care îi vor omorî oricum cu întârziere”, spun că au nevoie de cash pentru a putea plăti datorii curente în contextul a zero venituri.

„Iar angajaţii lor nu pot supravieţui cu şomaj tehnic sau program redus cu doar 50%, atâta timp cât activitatea lor este între 0-20%. Poate ca o industrie cu 5,7% din PIB nu impresionează pe nimeni până la lacrimi dar destinul a zeci de mii de antreprenori şi sute de mii de angajaţi ar trebui să determine autorităţile să facă ceva. Au avut timp de pregătire nouă luni, e cazul sa livreze imediat. Industria a evitat proteste de strada pentru că a dorit sa arate maximă responsabilitate în timp de pandemie şi să nu contribuie sub nicio formă la adâncirea problemei medicale. Cu toate acestea, în pragul disperării, atunci când decesul este iminent şi cauza nu mai joacă niciun rol, pregătirile pentru un protest de amploare sunt în toi. Sperăm sa nu se ajungă acolo”, precizează reprezentanţii alianţei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cea mai renumită şcoală din industria ospitalităţii are de acum o reprezentanță în România
Cea mai renumită şcoală din industria ospitalităţii are de acum o reprezentanță în România

Până să vorbim însă de o nouă generaţie de ospătari, bucătari, recepţioneri sau barmani mai sunt multe de făcut.

Recepționerii, între cei mai căutați angajați pe piața muncii. Ce salarii plătesc hotelierii
Recepționerii, între cei mai căutați angajați pe piața muncii. Ce salarii plătesc hotelierii

Sezonul de vară vine cu o multitudine de oferte de angajare în domeniul industriei ospitalității, iar recepționerii sunt între cei mai căutați angajați din turism.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă