Guvernele lumii lansează peste 6.000 miliarde de euro în lupta contra coronavirusului

Guvernele lumii lansează peste 6.000 miliarde de euro în lupta contra coronavirusului
Getty

Instituţii, bănci centrale şi guverne din toată lumea au lansat un întreg arsenal de măsuri pentru a contracara efectele economice ale epidemiei de coronavirus, aceste măsuri depăşind 6.000 miliarde de euro.

 

Cu criza din 2008 încă în minte, obiectivul comun este salvarea economiei de puternicul impact al pandemiei, care a determinat închiderea temporară a afacerilor într-un număr în creştere de ţări, a paralizat o bună parte a călătoriilor internaţionale şi a întrerupt lanţurile de aprovizionare la nivel mondial.

Astfel, Rezerva Federală americană (Fed) a lansat măsuri excepţionale pentru creşterea lichidităţii pe pieţele financiare, în valoare de peste 1.200 miliarde de dolari (1.100 miliarde de euro).

FMI își oferă toți banii de care dispune

Citește și
coronavirus
Pandemia de coronavirus pe glob. 627 de morţi în 24 de ore în Italia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fondul Monetar Internaţional a dat asigurări că ”este pregătit să mobilizeze” toată capacitatea sa de împrumut, 1.000 miliarde de dolari (925,336 miliarde de euro), pentru a ajuta ţările afectate să înfrunte criza.

Banca Centrală Europeană a anunţat un program de achiziţie de bonduri publice şi private de 750 miliarde de euro, în cadrul Programului de Achiziţii de Urgenţă pentru Pandemie (PEPP).

Banca Japoniei a pus în mişcare diferite măsuri pentru a înfrunta criza, printre care o creştere de 80.000 miliarde de yeni (674,044 miliarde de euro) în cadrul programului de achiziţie de titluri suverane sau dublarea achiziţiei de fonduri de investiţii cotate, până la 12.000 miliarde de yeni (101,268 miliarde de euro).

Banca Mondială estimează mobilizarea a 12 miliarde de dolari (11,1 miliarde de euro) pentru a ajuta statele să facă faţă impactului economic al coronavirusului.

Sume uriașe anunțate de SUA

Guvernul american a prezentat un pachet de stimulare fiscală de circa 1.000 miliarde de dolari (925,336 miliarde de euro), care include amânarea plăţii impozitelor, asistenţă pentru sectoare afectate în mod deosebit, precum companiile aeriene sau hotelurile şi acordarea de bani cash cetăţenilor.

Comisia Europeană a propus mobilizarea unor resurse de 37 miliarde de euro pentru a contracara pandemia şi să se permită ţărilor membre utilizarea celor 8 miliarde de euro primite din fondurile structurale pe care nu le-au utilizat şi ar fi trebuit să le returneze.

Guvernul spaniol prevede mobilizarea a 200 miliarde de euro prin diverse iniţiative, printre care o linie de garanţii pentru a se asigura că lichidităţile ajung la companii.

Executivul german a promis un program de creditare ”fără limite” pentru a evita problemele de lichiditate ale firmelor, care va fi garantat cu peste 500 miliarde de euro şi se va derula prin intermediul băncii sale publice.

Măsuri fără precedent

Planul Guvernului francez pentru a menţine pe linia de plutire economia include măsuri în valoare de 45 miliarde de euro, de la amânarea plăţii impozitelor la plata salariilor angajaţilor companiilor care şi-au oprit producţia, precum şi garanţii pentru împrumuturi în sumă de 300 miliarde de euro.

Guvernul britanic a anunţat un plan de garanţii pentru împrumuturi sprijinit de stat în valoare de 330 miliarde de lire (360 miliarde de euro), care va putea fi extins în funcţie de nevoi, şi un pachet de ajutoare directe pentru companii de 20 miliarde de lire (22 miliarde de euro).

Italia a lansat un pachet de ajutoare de până la 25 miliarde de euro, care include sprijin pentru familii, companii şi freelanceri, linii de acces la credite şi un plan pentru naţionalizarea companiei aeriene Alitalia.

Banca Centrală a Chinei a injectat 200 miliarde de yuani (25,86 miliarde de euro) lichidităţi prin sistemul de împrumuturi pe termen mediu.

Executivul Braziliei a demarat un plan cu o valoare totală de 26 miliarde de euro, care combină măsuri de sprijin pentru grupurile de persoane mai vulnerabile şi pentru anumite sectoare economice.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Aici puteți vedea situația epidemiei de coronavirus în timp real
Aici puteți vedea situația epidemiei de coronavirus în timp real

Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, România a decretat luni, 16 martie, stare de urgenţă din cauza pandemiei de coronavirus.

Pandemia de coronavirus pe glob. 627 de morţi în 24 de ore în Italia
Pandemia de coronavirus pe glob. 627 de morţi în 24 de ore în Italia

În toată lumea, numărul de cazuri confirmate a trecut de 244.000, iar cel al deceselor a depășit 10.000. În Italia au murit în ultimele 24 de ore 627 de oameni.

Când am putea intra în scenariul 4 de luptă împotriva coronavirusului. S-ar putea ajunge la 7.000 de cazuri
Când am putea intra în scenariul 4 de luptă împotriva coronavirusului. S-ar putea ajunge la 7.000 de cazuri

Autorităţile medicale din România au început pregătirile pentru intrarea în scenariul 4 în lupta cu COVID-19.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.