Franța ar putea avea cea mai mare creștere economică din ultimii 50 de ani

economie
Getty

După ce a înregistrat o scădere cu 8% în 2020, valoare nemaîntâlnită din cel de-Al Doilea Război Mondial, acum Franța înregistrează o creștere economică record.

Potrivit primelor estimări ale Institutul Național de Statistică și Studii Economice (INSEE), publicate vineri, 28 ianuarie, PIB-ul Franței a crescut cu 7% peste anul trecut, conform Le Figaro. 

Dacă se va confirma această cifră, ar fi cea mai mare creștere anuală înregistrată de 52 de ani în Franța și una dintre cele mai mari din Europa.

Vorbind despre această creștere ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Maire, a spus că este o recuperare spectaculoasă și că aceste cifre anulează criza economică. „ Demonstrează că politica guvernului este eficientă”, a subliniat ministrul.

Și China a anunțat o creștere de 8,1% în 2021, acesta fiind cel mai ridicat nivel din aproape un deceniu. De asemenea, SUA au o creștere de 5,7% în 2021, cea mai puternică din 1984.

Citește și
Turcia
Turcia a început anul cu un nou șoc economic. Prețurile la electricitate și la gaze, majorate cu zeci de procente
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cîţu, despre o nouă recesiune economică: Dacă inflaţia accelerează şi dobânzile cresc rapid, da, se poate acest lucru
Cîţu, despre o nouă recesiune economică: Dacă inflaţia accelerează şi dobânzile cresc rapid, da, se poate acest lucru

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că actualul Guvern trebuie să fie foarte atent la măsurile economice pe care le ia pentru că riscă să apară o nouă recesiune, scrie News.ro. 

Turcia a început anul cu un nou șoc economic. Prețurile la electricitate și la gaze, majorate cu zeci de procente
Turcia a început anul cu un nou șoc economic. Prețurile la electricitate și la gaze, majorate cu zeci de procente

Prețurile la electricitate au fost majorate între 50% și 100% pentru consumatorii casnici și companii, în Turcia. S-au scumpit și gazele naturale cu 25% pentru gospodării și cu 50% pentru uzul industrial.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.