Expert financiar: România are cele mai scumpe credite din UE. Care este motivul

bani

Cel mai scump credit din Uniunea Europeană se găseşte în România din cauză că avem un grad de intermediere scăzut, iar profitul se face din marjă, a afirmat, miercuri, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR.

"Chiar dacă dobânzile sunt mici, iată că în băncile româneşti sunt mai mulţi bani decât e cererea. Oferta e mai mare decât e cererea. Şi totuşi dobânda este mare. Din ce cauză? Are un grafic domnul director al ARB pe care l-a arătat la multe conferinţe cu intermedierea în România. Intermedierea înseamnă un raport între creditul privat acordat companiilor şi populaţiei şi PIB. Raportul acesta între creditul privat şi PIB se numeşte intermediere financiară. Se fac nişte socoteli în lumea asta şi pe continentul nostru. Media europeană e la 100 şi ceva la sută. Foarte multe ţări discută de intermedieri de 150-200%. Elveţia are vreo 300% rata intermedierii. Şi noi pe ultimul loc din Uniunea Europeană, locul 28, suntem cu 26% grad de intermediere. Cu 26% intermediere nu putem să avem, nu de cinci ori mai mare dobânda, cum spun unii, dar avem în continuare cea mai mare dobândă la credite din Uniunea Europeană. Deci cel mai scump credit din Uniunea Europeană se găseşte în România", a spus Adrian Vasilescu.

El a precizat că în aceste condiţii este normal ca firmele să se ducă să se împrumute în afara ţării, iar unele companii să apeleze la împrumuturile acţionarilor.

Adrian Vasilescu a explicat că România are cel mai scump credit pentru că preţul creditului se face pe marjă şi nu pe volum.

"Dacă tot are omul nevoie, la noi în ţară, de un credit bancar, că este din segmentul populaţie, că este din segmentul companiilor, are nevoie se duce la bancă şi ia creditul şi plăteşte. Creditul nu poate fi mai ieftin în România pentru că la noi câştigul este în marjă, nu în dever. 26%, cea mai mică intermediere din Uniunea Europeană, înseamnă imposibilitatea de a apela pe câştigul în dever. Rămâne soluţia marja. Cu ea mergem înainte încă o vreme de acum încolo pentru că perspectivele nu sunt foarte luminoase", a mai spus Adrian Vasilescu.

Citește și
Bani, lei, RON
Rădulescu, BNR: Mă tem că proiectele privind băncile vor fi adoptate, că iar vin alegerile
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La rândul său, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, a menţionat că România nu are cea mai mare dobândă la credite din Uniunea Europeană şi că depinde de produse şi de valută.

Adrian Vasilescu a precizat că s-a referit la credit în ansamblul său şi nu la un anumit tip de credit.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O femeie din Alba Iulia a obținut credite cu o adeverință falsă. Suma uriașă luată de femeie
O femeie din Alba Iulia a obținut credite cu o adeverință falsă. Suma uriașă luată de femeie

O femeie de 51 de ani din Alba Iulia a fost reținută de polițiști, după ce a reușit să obțină de la o casă de ajutor reciproc credite în valoare de 32.000 de lei, pe care nu le-a mai returnat.

Rădulescu, BNR: Mă tem că proiectele privind băncile vor fi adoptate, că iar vin alegerile
Rădulescu, BNR: Mă tem că proiectele privind băncile vor fi adoptate, că iar vin alegerile

Eugen Rădulescu, directorul Direcției de stabilitate din BNR, spune că inițiativele legislative, legate de funcționarea mediului bancar, existente în Parlament, afectează creditarea și cresc prima de risc a țării, scrie Profit.ro.

Statul le oferă tinerilor până la 40.000 de lei fără dobândă. La ce pot fi folosiţi banii
Statul le oferă tinerilor până la 40.000 de lei fără dobândă. La ce pot fi folosiţi banii

Peste 5.000 de români au luat credite fără dobândă prin programul ''Investește în tine'', lansat de stat în 2018.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.