Eurostat: 60% dintre tinerii din România trăiesc în case supraaglomerate, iar mulți nici nu lucrează

×
Codul embed a fost copiat

România este țara din Uniunea Europeană cu cei mai mulți tineri care trăiesc în case supraaglomerate. 60% dintre românii de până în 29 de ani sunt în această situație, potrivit Eurostat.

Mulți nici nu lucrează, aşadar nu își permit o chirie ori o rată la bancă pentru o locuință şi rămân cât mai mult în grijă şi pe cheltuiala părinţilor. Nu de puține ori apar și tensiuni în familie, spun specialiștii.

La 20 de ani, Ana Maria este studentă și locuiește cu părinții, în București. Un oraș scump, pentru un tânăr, spune ea.

”Am vrut să mă mut, dar mi-am dat seama că e mai bine să stau cu ai mei pentru partea asta financiară, pentru că scap și de chirie, și de întreținere și e mai greu. Am colegi care stau mai mulți ca să împartă chiria, să se ajungă cu banii”.

Deja putem să vorbim despre un fenomen în rândul tinerilor care şi-au terminat studiile.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În aceste condiții, România este pe primul loc la nivel european într-un top al tinerilor care stau în locuințe supraaglomerate. Potrivit Eurostat, 6 din 10 tineri români, de până la 29 de ani, nu au o cameră a lor, una pentru un cuplu ori sau o cameră pentru frați de același gen, dacă vorbim de adolescenți de până la 17 ani. În alte țări, precum Germania sau Franța sub 20% dintre tineri sunt în această situație.

Însă țara noastră este fruntașă și în topul care se referă la întreaga populație. Peste 40% dintre români stau în case supraaglomerate.

În ambele cazuri suntem la mare distanță de media europeană, care este la jumătate.

Am ajuns în această situație şi pentru că multe dintre locuințele din România sunt în blocuri construite în perioada comunistă, cu suprafețe mici. Prea mici, spun sociologii, atunci când famiile se măresc.

Gelu Duminică, Sociolog: ”Bineînțeles, familia la un moment dat simte presiunea. Pentru că alea două camere devin neîncăpătoare și pentru nepot, și pentru soția copilului. Vorbim totuși de o incapacitate a unei părți însemnate a tinerilor din România de a-și lua viața în piept pentru simplul motiv că România e pe primul loc și în zona de tineri care nu sunt pe piața muncii, tineri care nu sunt nici în școală”.

Din aceste motive, conducem şi în clasamentul sărăciei în rândul tinerilor.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cât alocă România pentru pensii față de celelalte țări UE. Statul cu cel mai mic procent de pensionari
Cât alocă România pentru pensii față de celelalte țări UE. Statul cu cel mai mic procent de pensionari

O sumă de aproximativ 1.882 miliarde de euro a fost cheltuită, în anul 2021, pentru plata pensiilor în ţările membre ale Uniunii Europene, sau 12,9% din Produsul Intern Brut al UE, conform datelor publicate marţi de Eurostat.

Porțiile comandate mai mici și mai scumpe îi obligă pe angajați să-și aducă mâncarea de acasă. ”Sunt doar avantaje”
Porțiile comandate mai mici și mai scumpe îi obligă pe angajați să-și aducă mâncarea de acasă. ”Sunt doar avantaje”

Prețurile mari au schimbat radical obiceiurile angajaților din România. Tot mai mulți merg la serviciu cu pachețelul de acasă.

Milioane de români sunt nefericiți la locul de muncă, în timp ce tinerii vor program de la 11 și o zi liberă oricând
Milioane de români sunt nefericiți la locul de muncă, în timp ce tinerii vor program de la 11 și o zi liberă oricând

Un angajat din trei este nemulțumit de favoritimele și diferențele salariale de la serviciu. Datele apar într-un studiu recent care arată percepția românilor despre locul de muncă.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă