Deficitul comercial al României s-a adâncit după primele 5 luni, ajungând la 6,52 miliarde euro

deficit comercial

Deficitul balanţei comerciale a ajuns după primele cinci luni ale anului la 6,52 miliarde de euro, în creştere cu 1,51 miliarde de euro față de cel înregistrat în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2018.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate miercuri, exporturile FOB au însumat 29,34 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 35,86 miliarde de euro.

În primele cinci luni ale acestui an, exporturile au crescut cu 4,4%, iar importurile cu 8,3%, comparativ cu perioada similară din 2018, menţionează INS.

În perioada 1 ianuarie - 31 mai 2019, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,3% la export şi 37,3% la import) şi alte produse manufacturate (32,0% la export şi respectiv 30,4% la import), informează Agerpres.

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2019 a fost de 22,67 miliarde de euro la expedieri şi de 26,92 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 77,3% din total exporturi şi 75,1% din total importuri.

Citește și
Viorica Dancila
Surse: PSD ar putea impozita pensiile speciale, pentru a face rost de bani la buget
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în 1 ianuarie - 31 mai 2019 a fost de 6,67 miliarde de euro la exporturi şi de 8,95 miliarde de euro la importuri, reprezentând 22,7% din total exporturi şi 24,9% din total importuri.

În luna mai 2019, exporturile FOB au însumat 6,27 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 7,75 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,48 miliarde de euro.

Faţă de luna mai 2018, exporturile din luna mai 2019 au crescut cu 6,8%, iar importurile au crescut cu 8,5%.

Soldul balanţei comerciale FOB/CIF se calculează pe baza valorii exportului FOB şi a importului CIF, ca diferenţă între acestea. Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord. Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Explicațiile lui Teodorovici despre deficitul bugetar: ”Era vorba de un set de măsuri”
Explicațiile lui Teodorovici despre deficitul bugetar: ”Era vorba de un set de măsuri”

Ministrul Finanţelor a făcut vineri primele precizări publice, după ce în urmă cu două zile le-a vorbit colegilor de partid despre situaţia îngrijorătoare a deficitului bugetar.

Surse: PSD ar putea impozita pensiile speciale, pentru a face rost de bani la buget
Surse: PSD ar putea impozita pensiile speciale, pentru a face rost de bani la buget

Potrivit unor surse politice, conducerea PSD caută soluții pentru a reduce cât mai mult din gaura uriașă din buget, în condițiile în care deficitul este de aproximativ 11 miliare de lei

Deficitul bugetar a crescut cu peste 80% în primele 5 luni, un record al ultimilor 8 ani
Deficitul bugetar a crescut cu peste 80% în primele 5 luni, un record al ultimilor 8 ani

Bugetul general consolidat a încheiat primele cinci luni ale acestui an cu un deficit de 1,4% din Produsul intern brut (PIB), respectiv 14,7 miliarde de lei, acesta fiind cel mai semnificativ sold negativ din ultimii 8 ani.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă