În timp ce PNL amenință cu ruperea coaliției dacă se trece la „progresiv”, ministerul Finanțelor, al PNL, face deja scenarii

×
Codul embed a fost copiat

Cota unică de impozitare este „linia roșie” în coaliția PSD-PNL. Anunțul a fost făcut de șeful liberalilor, Nicolae Ciucă. Totuși, în Ministerul Finanțelor, condus tot de un liberal, se fac analize pe marginea acestui subiect sensibil.

A confirmat-o chiar joi un secretar de stat. De cealaltă parte, spun social-democrații, coaliția ar trebui să ia o decizie pentru anul viitor, privind sistemul de impozitare din România. Iar una dintre cele două opțiuni este chiar impozitarea progresivă.

Ministerul Finanțelor a început o analiză privind introducerea sistemului de impozitare progresivă. Informația este confirmată de un oficial al instituției.

Andrieș, secretar de stat, Ministerul Finanțelor: „La nivelul Ministerului Finanțelor noi avem această analiză. Discuția între cota unică sau impozit progresiv este o discuție și tehnică, este și o discuție, să spunem, politică. Consultanța oferită de Banca Mondială, care s-a finalizat printr-un raport, face o analiză a sistemului fiscal și oferă câteva alternative”.

Liderul PNL respinge însă în continuare ideea introducerii impozitării progresive anul viitor. Această variantă a fost însă avansată de social-democrați de mai multe ori în discuțiile coaliție.

Citește și
Rishi Sunak
Premierul Rishi Sunak a plătit 508.000 lire sterline, impozite la stat. A fost de acord să-și dezvăluie public toată averea
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Nicolae Ciucă, președintele PNL: „PNL va continua să militeze ca impozitarea progresivă să nu treacă nici după 2024. Avem linii roșii clare și nu vom fi de acord cu impozitul progresiv”.

Printr-o impozitare progresivă, cei cu venituri mai mari sunt taxați mai mult decât restul.

În prezent, în cazul veniturilor din salarii, impozitul este de 10%. La acesta se adaugă contribuțiile sociale, așa că statul ajunge să ia peste 40% din banii munciți de un angajat.

Un scenariu avansat de Banca Mondială în discuțiile cu oficialii români se referă la trei cote progresive pentru veniturile din muncă - de 10, 20, respectiv 25%. Impozitul cel mai redus, de 10%, ca acum, s-ar aplica doar celor cu venituri de până la 3.500 de lei pe lună. Pentru ceilalți, cotele de impozitare ar fi cel puțin duble.

În Italia, cotele pentru impozitarea veniturilor personale pleacă de la 23% și se pot dubla. În Spania pot atinge aproape de 50%, la fel ca în Belgia.

Daniel Anghel, PwC: „Ne așteptăm să ni se simplifice și nouă viața. În alte state, că vorbim de Spania, de Ungaria, declarațiile de impozit sunt precompletate de administrația fiscală”.

Spre deosebire de noi, țările cu impozit progresiv au și sisteme de deduceri fiscale bine puse la punct, iar în Germania și Austria, de exemplu, contribuțiile sociale, la pensie ori sănătate, sunt plafonate pentru a scădea din povara taxelor. Tot acele țări au și administrații fiscale digitalizate, care pot procesa în timp real informațiile primite de la contribuabili. La noi, Fiscul va avea softurile necesare analizei tuturor datelor abia în 2-3 ani.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Statul este cu ochii pe datoriile românilor. Primăriile blochează conturile bancare și pentru restanțe de 200 de lei
Statul este cu ochii pe datoriile românilor. Primăriile blochează conturile bancare și pentru restanțe de 200 de lei

În încercarea de a strânge tot mai mulți bani la buget, Fiscul și direcțiile de taxe și impozite locale, care țin de primării sunt cu ochii pe datoriile românilor. Inclusiv cei cu restanțe mici sunt vizați.

Premierul Rishi Sunak a plătit 508.000 lire sterline, impozite la stat. A fost de acord să-și dezvăluie public toată averea
Premierul Rishi Sunak a plătit 508.000 lire sterline, impozite la stat. A fost de acord să-și dezvăluie public toată averea

Rishi Sunak a plătit impozite de 508.000 lire sterline pe ultimul an financiar, pentru că veniturile premierului britanic din investiții au depășit cu mult salariul său, arată un raport contabil.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă