Cel mai mare sindicat agricol din Franța: Intrarea Ucrainei în UE ar fi o ”catastrofă” pentru agricultura europeană

zelenski cereale ucrainene
Colaj foto Profimedia

Intrarea Ucrainei în UE ar fi o "catastrofă" pentru agricultura europeană, afirmă preşedintele principalului sindicat agricol francez (FNSEA), Arnaud Rousseau, într-un interviu acordat presei regionale din Franţa.

Reacția sa vine după ce Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

"Într-un context de război, este foarte dificil să te pronunţi asupra acestui subiect, pentru că imediat eşti acuzat că nu sprijini Ucraina. Dar vorbind strict din punct de vedere agricol, o intrare a Ucrainei în Uniunea Europeană ar fi o catastrofă pentru agricultura europeană", a avertizat liderul sindical francez.

Potrivit acestuia, agricultura ucraineană "nu joacă după aceleaşi reguli", ea produce aproximativ "echivalentul unui sfert din agricultura europeană, mai ales în ce priveşte creşterea păsărilor şi marile culturi, dar cu norme de mediu şi standarde de producţie mult sub practicile noastre".

Produsele agricole ucrainene au deja acces liber pe piaţa UE, în virtutea unei facilităţi pe care blocul comunitar a oferit-o Ucrainei pentru a o ajuta în războiul cu Rusia.

Citește și
economie ucraina
Ministrul ucrainean de finanţe: Fără un nou ajutor financiar occidental, Ucraina riscă o criză majoră
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Această facilitate a afectat însă cu precădere ţările est-europene vecine cu Ucraina şi mai puţin ţările vest-europene.

Acestea din urmă şi Kievul au protestat faţă de măsurile pe care guvernele unor state est-europene le-au luat pentru a-şi proteja agricultorii păgubiţi de cerealele ucrainene comercializate la preţuri sub costurile producătorilor locali.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ucraina susține că o rachetă a Rusiei a lovit o navă comercială în Marea Neagră: ”Pilotul a fost ucis”
Ucraina susține că o rachetă a Rusiei a lovit o navă comercială în Marea Neagră: ”Pilotul a fost ucis”

Ucraina acuză Rusia că a lovit cu o rachetă o navă comercială civilă care intra într-un port ucrainean în regiunea Odesa, ucigând pilotul portului şi rănind trei membri ai echipajului navei şi un angajat portuar.

Ministrul ucrainean de finanţe: Fără un nou ajutor financiar occidental, Ucraina riscă o criză majoră
Ministrul ucrainean de finanţe: Fără un nou ajutor financiar occidental, Ucraina riscă o criză majoră

Ucraina riscă un colaps economic anul viitor dacă aliaţii săi occidentali nu-i acoperă deficitul bugetar masiv, a declarat miercuri pentru Politico.eu ministrul ucrainean de finanţe, Serhii Marcenko.

Procesul de aderare la UE pentru R. Moldova, Ucraina și Bosnia-Herțegovina poate dura ani de zile
Procesul de aderare la UE pentru R. Moldova, Ucraina și Bosnia-Herțegovina poate dura ani de zile

S-a scris istorie miercuri, la Bruxelles, unde Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova, Ucraina şi Bosnia-Herţegovina.

Maia Sandu salută decizia Comisiei Europene: „Zi importantă pentru viitorul Moldovei. Drumul este plin de provocări”
Maia Sandu salută decizia Comisiei Europene: „Zi importantă pentru viitorul Moldovei. Drumul este plin de provocări”

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, apreciază, miercuri, că este o zi importantă pentru viitorul Moldovei, referindu-se la decizia Comisiei Europene de a recomanda începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

„Zi istorică”: Comisia Europeană propune începerea negocierilor de aderare la UE cu R. Moldova, Ucraina și Bosnia-Herţegovina
„Zi istorică”: Comisia Europeană propune începerea negocierilor de aderare la UE cu R. Moldova, Ucraina și Bosnia-Herţegovina

Comisia Europeană a recomandat miercuri începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, Republica Moldova şi Bosnia-Herţegovina, precum şi acordarea statutului de ţară candidată Georgiei.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă