Ce spune de Florin Cîțu despre eventuale tăieri de pensii și salarii, din cauza crizei Covid

Florin Citu

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a declarat joi că Guvernul nu ia în calcul scenariul tăierii de salarii sau pensii, în contextul crizei economice provocate de epidemia de coronavirus.

"Nu sunt luate în calcul tăieri de salarii şi pensii”, a declarat ministrul Finanţelor.

De asemenea, întrebat de o posibilă restructurare de personal în sectorul bugetar, în contextul în care în privat aproape 800.000 de oameni au fost trimişi în şomaj tehnic, Florin Cîţu a spus că nu se discută acest lucru, informează News.ro.

„Nu, în acest moment nu ne uităm la o restructurare a aparatului public”, a mai precizat ministrul, completând că totuşi sectorul bugetar este ineficient.

El a spus că eforturile se îndreaptă către rezolvarea crizei din sănătate şi a vorbit despre o rectificare bugetară, săptămâna viitoare, care să asigure fonduri pentru sănătate, echipamente, concedii medicale.

Citește și
Criză economică declanșată de Covid-19. Italienii își vând bunurile la amanet pentru a-și cumpăra mâncare
Criză economică declanșată de Covid-19. Italienii își vând bunurile la amanet pentru a-și cumpăra mâncare
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Miniştrii de externe din NATO, videoconferință pe tema coronavirusului
Miniştrii de externe din NATO, videoconferință pe tema coronavirusului

Miniştrii de externe din statele membre ale NATO vor analiza joi, într-o reuniune în sistem de videoconferinţă, răspunsul la criza globală provocată de pandemia COVID-19, conform DPA.

Criză economică declanșată de Covid-19. Italienii își vând bunurile la amanet pentru a-și cumpăra mâncare
Criză economică declanșată de Covid-19. Italienii își vând bunurile la amanet pentru a-și cumpăra mâncare

Au început să apară și primele semne ale unei crize economice. În Italia se formează deja cozi la casele de amanet, în timp ce în SUA oameni simpli, rămași fără locurile de muncă, se tem că nu vor mai avea cu ce să își plătească ratele și chiriile.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.