Ce spun specialiștii despre menținerea dobânzii cheie la 7% pe an. Scăderea ratelor va fi resimțită abia anul viitor

×
Codul embed a fost copiat

Ce a fost mai rău a trecut pentru cei care au credite, sunt de părere specialiștii, după ce Banca Națională a anunțat, miercuri, că menține, pentru a patra oară consecutiv, dobânda de politică monetară la 7% pe an.

Cel mai probabil nu vor mai crește dobânzile și, implicit, nici ratele oamenilor. Scăderi ar urma să vedem, însă, abia de anul viitor.

Pentru a patra ședință consecutivă, BNR a decis să mențină dobânda cheie la 7%. Nu au mai fost motive de creștere, din moment ce inflația a scăzut în ultimele luni, spun oficialii Băncii Naționale.

Vestea bună este că am ajuns la un platou și, cel mai probabil, nu vom mai vedea creșteri de dobânzi în perioada următoare. Dobânda cheie ar urma să rămâna la același nivel, de 7%, și în a doua jumătate a anului, potrivit estimărilor specialiștilor. Pentru că e nevoie de semnale mai serioase de scădere a inflației, pentru a coborî sub acest prag.

În același timp, și ratele românilor care au credite cu dobândă variabilă vor rămâne la nivelul actual și nu vor mai crește. Indicele Robor, în funcție de care sunt calculate creditele mai vechi, a scăzut deja destul de mult, după creșterile record de anul trecut, când a depășit 8,2%. Iată că acum a ajuns la cel mai mic nivel din ultimul an, la 6,53%. Iar analiștii economici de la Asociația CFA România spun că în următorul an indicele robor va scădea și mai mult și se va apropia de 6%. Noul indice IRCC, rămâne sub 6%. Începând cu această lună a scăzut puțin, de la 5,98, la 5,94%.

Citește și
parlament
S-a adoptat legea interzicerii cumulului pensie-salariu. Cei din BNR, ANRE, ASF, ANCOM, aleșii și medicii sunt exceptați
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

De exemplu, pentru un credit de 250.000 de lei, pe 30 de ani, calculat în funcție de Robor, rata a scăzut față de începutul anului cu aproape 200 de lei. Pentru un credit similar, dar cu IRCC, rata a crescut la începutul anului cu aproximativ 50 de lei, iar acum în iulie, scăderea este de 7 lei.

Irina Chițu, reprezentanta unei platforme de comparare credite: „Vestea bună este că dobânzile s-au stabilizat, nu mai cresc. Deci, practic vedem la IRCC ca scade, dar nesemnificativ la rată, dar cel puțin nu mai crește. Iar de la 1 octombrie IRCC va fi cam tot la același nivel. Și cam așa va fi până la sfârsitul anului”.

Potrivit analiștilor, BNR ar putea scădea dobânzile de anul viitor.

Adrian Codirlașu, vicepreședinte CFA România: „Următoarea măsură va fi de reducere, dacă nu se întâmplă vreun șoc neașteptat, iar această reducere va veni probabil în primul trimestru al anului viitor. Ceea ce înseamnă pentru IRCC că va trebui să mai treacă încă jumătate de an”.

Cu alte cuvinte, o scădere mai serioasă a ratelor se va produce în a doua parte a anului viitor.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
BNR a menținut dobânda cheie la 7% pe an, semn că presiunile inflaționiste sunt în scădere
BNR a menținut dobânda cheie la 7% pe an, semn că presiunile inflaționiste sunt în scădere

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât miercuri menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, informează banca centrală, conform Agerpres.

S-a adoptat legea interzicerii cumulului pensie-salariu. Cei din BNR, ANRE, ASF, ANCOM, aleșii și medicii sunt exceptați
S-a adoptat legea interzicerii cumulului pensie-salariu. Cei din BNR, ANRE, ASF, ANCOM, aleșii și medicii sunt exceptați

Deputații au adoptat, miercuri, legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul, iar actul normativ va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis urmând apoi să fie publicat în Monitorul Oficial.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.