BNR lansează în circulaţie bancnota de 20 de lei, de la 1 decembrie, pe care va apărea Ecaterina Teodoroiu

×
Codul embed a fost copiat

Banca Naţională a României va pune în circulaţie, de la 1 decembrie 2021, o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei, fiind prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu.

"Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susţinere la nivelul societăţii, susţinându-se consolidarea egalităţii de gen şi a rolului major al personalităţilor feminine în istoria şi societatea românească", precizează BNR, într-un comunicat.

Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm şi culoare predominant verde oliv.

Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brânduşe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociaţiei Cercetaşii României. Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre şi litere, pe orizontală "20 LEI DOUĂZECI", semnăturile guvernatorului şi casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente "BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI", o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR şi în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere "DOUĂZECI LEI", data punerii în circulaţie "1 decembrie 2021", valoarea nominală în cifre "20".

Pe reversul bancnotei compoziţia grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărăşeşti, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin. Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre şi litere, denumirea băncii centrale emitente "BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI", sigla BNR poziţionată în dreapta sus şi stânga jos într-un dreptunghi, textul "FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILOR", seria şi numărul tipărite cu cerneală neagră şi caractere de aceeaşi înălţime, în partea stângă pe verticală şi cu cerneală roşie şi caractere de înălţime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală.

Citește și
La cât a ajuns licitația pentru o bancnotă de 20 de dolari tipărită cu o etichetă de banane pe ea
La cât a ajuns licitația pentru o bancnotă de 20 de dolari tipărită cu o etichetă de banane pe ea
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă - unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar.

Punerea în circulaţie a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăţilor în numerar către instituţiile de credit/Trezoreria Statului.

Totodată, începând cu 1 decembrie 2021, Banca Naţională va lansa în circuitul numismatic replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881. Detaliile privind replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881 sunt prezentate în Circulara nr. 28 din 19 noiembrie 2021.

Tirajul pentru această emisiune numismatică este de 30.000 bucăţi.

Preţul de vânzare al replicii pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881 este de 100,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare.

Lansarea în circuitul numismatic a replicii pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881 se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. Informaţii cu privire la achiziţia replicii se vor regăsi pe site-ul BNR.

Imagini: INQUAM Photos-Octav Ganea

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă

Banca Națională a României lansează în această toamnă bancnota de 200 de lei, prima pe care se va afla chipul unei femei. Este vorba despre o ediție care o celebrează pe Ecaterina Teodoroiu.

La cât a ajuns licitația pentru o bancnotă de 20 de dolari tipărită cu o etichetă de banane pe ea
La cât a ajuns licitația pentru o bancnotă de 20 de dolari tipărită cu o etichetă de banane pe ea

O bancnotă de 20 de dolari din 1996, tipărită cu o etichetă de banane Del Monte lipită de ea, a fost scoasă la vânzare de o casă de licitații din Dallas, iar cea mai mare ofertă depusă până acum este de peste 57.000 de dolari.

Bancnote din lemn, folosite într-un oraș american. Ce valoare au
Bancnote din lemn, folosite într-un oraș american. Ce valoare au

Banii nu au miros, dar uneori au greutate - la propriu. Dovada vine dintr-un orăşel din statul american Washington, unde au fost repuse în circulaţie bancnotele din lemn.

FOTO. Cum arată bancnota de 100 de lei lansată de BNR, cu chipul lui Ion I.C. Brătianu
FOTO. Cum arată bancnota de 100 de lei lansată de BNR, cu chipul lui Ion I.C. Brătianu

Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o bancnotă aniversară pentru colecționare, cu valoarea nominală de 100 lei, cu tema Desăvârșirea Marii Uniri - Ion I. C. Brătianu.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.