Până când pot depune consumatorii vulnerabili cereri pentru subvenţii la căldură. Termenul a fost prelungit

soba teracota
Pro TV

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei poate fi cerut de la primării până pe 20 noiembrie. Termenul inițial fusese stabilit pentru 15 octombrie.

Consumatorii vulnerabili care vor să beneficieze de ajutor de încălzire în acest an pot depune cererea şi documentele necesare până la data de 20 noiembrie, a declarat ministrul Muncii Raluca Turcan pentru Economedia.

Persoanele cu venituri mici, vârstnicii și cei care locuiesc în zone izolate pot beneficia de subvenţii, atât pentru plata curentului, gazelor, cât şi a lemnelor pentru foc.

Așadar, datorită faptului că legea abia a intrat în vigoare, ajutorul se va acorda începând cu luna noiembrie, iar aceastea sunt motivele pentru care termenul Legii consumatorului vulnerabil a fost mutată pentru 20 noiembrie.

Turcan: „Toate persoanele îndreptăţite să poată beneficia din luna noiembrie de sprijin”

Termenul de 15 octombrie este cel general valabil şi se va aplica pentru anii următori. Anul acesta, având în vedere devansarea termenului de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei, se aplică prevederea de la art. 17 din lege, care dă posibilitatea depunerii cererii până pe 20 noiembrie 2021, pentru ca toate persoanele îndreptăţite să poată beneficia din luna noiembrie de sprijin”, a declarat Raluca Turcan pentru Economedia.

Citește și
Nicuşor Dan
Bucureștenii ar putea plăti mai mult pentru căldura din calorifere. Reacția lui Nicușor Dan
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Ajutoarele sunt date pentru plata curentului, a gazelor, a lemnelor pentru foc, în baza Legii „consumatorului vulnerabil”⁣. Însă, numai cei care au venituri de până la 200 de lei pe membru de familie vor primi întregul ajutor de încălzire, adică statul le va acoperi toată factura.

În funcție de venituri, subvențiile sunt pentru familiile cu cel mult 1.386 de lei pe membru de familie, respectiv 2.053 de lei, în cazul unei singure persoane.

Primul tip de subvenție se dă pentru o singură sursă de energie, de pildă, doar pentru încălzirea pe gaz, în funcție de mai multe tranșe de venit.

Primăriile pot cere și acte doveditoare

Pentru a primi aceste subvenții, începând cu 1 noiembrie, este nevoie în primul rând de o cerere la primărie, document care se întinde pe nu mai puțin de 14 pagini.

Până la 20 noiembrie, trebuie completată și depusă la primărie această cerere, în care sunt cerute informații despre veniturile familiei, bunurile din casă, dar și ocupația membrilor familiei. Una dintre întrebări, de exemplu, se referă la membrii familiei, dacă vreunul dintre ei a locuit în afara țării în ultimii doi ani, iar o alta, la mașina familiei, dacă e mai veche de 10 ani sau nu.

Primăriile pot cere și acte doveditoare, precum adeverința de venit ori certificatul fiscal. Beneficiari pot fi și cei care, din motive care țin de vârsta înaintată, sănătate ori pentru că locuiesc în zone izolate, nu-și pot plăti facturile. Autoritățile au estimat că 500.000 de familii ar putea apela la aceste ajutoare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Subvenții mai mari pentru transport, termoficare și ajutoare sociale, aprobate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti
Subvenții mai mari pentru transport, termoficare și ajutoare sociale, aprobate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti

Potrivit proiectului de rectificare bugetară, subvenţiile pentru transportul în comun cresc cu 200 de milioane de lei, subvenţia pentru termoficare se majorează cu 78 de milioane de lei, iar sumele destinate ajutoarelor sociale cresc cu 110 milioane lei.

Bucureștenii ar putea plăti mai mult pentru căldura din calorifere. Reacția lui Nicușor Dan
Bucureștenii ar putea plăti mai mult pentru căldura din calorifere. Reacția lui Nicușor Dan

Locuitorii Capitalei ar putea plăti mai mult pentru căldura livrată în sistem centralizat chiar de luna viitoare, după ce gazele livrate centralelor din București și-au dublat prețul.

Măsurile Guvernului pentru reducerea facturilor la energie: Subvenții de 18 bani/kWh la curent și 25% din factura la gaze
Măsurile Guvernului pentru reducerea facturilor la energie: Subvenții de 18 bani/kWh la curent și 25% din factura la gaze

Peste 12 milioane de români vor primi ajutor la plata facturilor energiei electrice, începând cu 1 noiembrie. În funcție de consum, statul va acoperi o parte din costuri.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.