De ce este important să existe o singură anestezie într-o intervenție de chirurgie orală

×
Codul embed a fost copiat

O singură anestezie, o singura cură de antibiotice ulterior. Aceasta înseamnă chirurgia orală într-o etapă. Se reduce astfel timpul vindecării. Explicaţii, imediat. Începe ”Doctor de bine”.  

Chirurgia orală într-o singură ședință înseamnă că, într-o singură anestezie, pot face manevre chirurgicale diferite.

Dr. Mihnea Velisarato, medic chirurgie orală: ”Se pot face extracții, se poate insera un implant pe locul respectiv. În locurile unde dorim să salvăm dinții, dar aceștia au afectare parodontală, parodontoză, îi tratăm astfel încât pacientul să beneficieze de cât mai puține ședințe chirugicale”.

Dacă toate manevrele chirurgicale sunt făcute într-o singură ședință, recuperarea este rapidă.

Dr. Dragoș Popescu, medic dentist: ”Presupune abordarea interdisciplinară, avem nevoie de sedare intravenoasă asistată de medicul anestezist. Inflamația și recuperarea post-operatorie e foarte rapidă datorită sedării intravenoase și medicației pe care medicul anestezist o administrează”.

Citește și
De ce apare țiuitul în urechi, tinnitus. Legătura cu lucrările stomatologice
De ce apare țiuitul în urechi, tinnitus. Legătura cu lucrările stomatologice
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

O singură cură de antibiotice după chirurgia orală într-o etapă

După chirurgia orală într-o singură etapă, cura de antibiotice este de asemenea unică.

Dr. Dragoș Popescu, medic dentist: ”Perioada de vindecare este redusă la minimum. Astfel încât să finalizăm tratamentul cât mai rapid. Pe pacient îl interesează faza finală, când își primește coroane dentare”.

Chirurgia orală într-o singură etapă presupune inițial consultație și tomografie computerizată.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O femeie a mers la dentist cu maxilarul umflat și cu durere de dinți. Diagnosticul primit a fost crunt
O femeie a mers la dentist cu maxilarul umflat și cu durere de dinți. Diagnosticul primit a fost crunt

O femeie a mers la dentist cu maxilarul umflat și cu durere de dinți, iar mai târziu a fost diagnosticată cu cancer la sân. Boala se răspândise în mai multe părți ale corpului.

De ce apare țiuitul în urechi, tinnitus. Legătura cu lucrările stomatologice
De ce apare țiuitul în urechi, tinnitus. Legătura cu lucrările stomatologice

Zgomotele în ureche apar din cauza celulelor care transformă undele sonore în unde electrice. Dar şi frecvent, din cauza articulaţiei care mişcă maxilarele. Cum se tratează țiuitul - aflăm la emisiunea „Doctor de bine”.

„Doctor de bine”. Dr. Denisa Zaharia, medic ortodont: Scrâșnitul din dinți poate distruge toată dantura. Cauzele fenomenului
„Doctor de bine”. Dr. Denisa Zaharia, medic ortodont: Scrâșnitul din dinți poate distruge toată dantura. Cauzele fenomenului

Bruxismul, adica scrâșnitul dinți, arată în peste 90% din cazuri o problema ortodontică. Dar dacă medicul ortodont nu descoperă forțe anormale în cavitatea orală, bruxismul poata arăta anxietatea.

Cabinetul stomatologic unde toți copiii sunt tratați gratuit.
Cabinetul stomatologic unde toți copiii sunt tratați gratuit. "E un gest foarte frumos”

Pandemia şi-a pus amprenta asupra danturii copiilor. Vizitele la stomatolog s-au rărit, iar urmările se văd acum.

CSID. Cum pot fi scăpați de chinuri pacienții care și-au pierdut mai mulți dinți
CSID. Cum pot fi scăpați de chinuri pacienții care și-au pierdut mai mulți dinți

CSID. Odată cu pierderea mai multor dinţi, oasele de susţinere se prăbuşesc la propriu. În prezent, există reţele din titan care reconstruiesc maxilarul şi mandibula, astfe încât să permită imediat dinţi ficşi.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă