Pericolul din spatele ganglionilor. Ce nu știam de fapt despre infecții

×
Codul embed a fost copiat

Suntem în plin sezon al infecțiilor respiratorii, iar deseori ne dăm seama că sunt probleme palpând ganglionii în jurul gâtului.

Armatele de apărare sunt în alertă. Atenție mare însă, și la alte semne. Ganglionii nu se inflamează doar în urma virozelor, ci la orice tip de infecție la nivelul capului.

O viroză respiratorie e urmată de glanglioni măriți în volum în jurul gâtului. La infecția cu virusuri, de obicei nu dor. Senzația dureroasă apare la infecțiile bacteriene.

Limfocitele T și B, părți ale sistemului imunitar, se antrenează în interiorul organismului să devină imunocompetente. Sunt descărcate în circulație și apoi circulă și recirculă în ganglioni. Acești veritabili soldați simt toți microbii din natură.

Veronica Lazăr, Facultatea de Biologie: „Dacă nu-i întâlnesc, recirculă și patrulează în organism până în momentul în care are loc această întâlnire și, dacă s-a produs întâlnirea și se produce în interiorul acestor organe, pentru că circulația e lentă și permite contactul. Spuneam că sunt puține celule într-o primă fază, dar aceste limfocite proliferează o populație mai numeroasă, capabilă să facă față și să declanșeze un răspuns imun eficient. Chiar și netratate, se vindecă până la urmă, pentru că sistemul imunitar acționează șireușește să câștige această luptă, bătălia cu agentul infecțios.”

Citește și
csid
De ce este recomandat să mergem la medic dacă avem alunițe pe suprafața pielii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu alte cuvinte, odată ce întâlnesc cu un microb în interiorul ganglionilor, limfocitele încep lupta. În același timp, se reproduc pentru a părea impunătoare și prin număr. Evident, ganglionii se măresc și se pot palpa.

Ei vor scădea în volum în câteva săptămâni.

Orice infecție la nivelul capului poate fi însoțită de creșteri de volum ale ganglionilor. O să ne referim la cele mai comune infecții, cele dentare.

Ionuț Leahu, medic dentist: „Mai sunt pacienți care fac o greșeală. Iau antibiotic fără prescripție medicală, fără să meargă la medic. Se umflă un pic, iau un pic de antibiotic. Nu rezolvă infecția, rezolvă episodul activ, pentru că în interiorul dintelui nu are cum să ajungă antibioticul din sânge. Cauza umflaturii e dintele murdar pe dinăuntru. Când luăm antibiotic, luptăm cu murdăria din jur, din gingie și mizeria în interiorul dintelui rămâne.”

Cele mai periculoase infecții sunt la dinții din partea inferioară.

Ionuț Leahu, medic dentist: „În zona asta sunt niște spații biologice, date de niște fascii și acolo poate să ajungă puroiul de la măsea și ca să eliberezi puroiul se taie efectiv și se pătrunde în spațiul respectiv.”

Aceste probleme dentare nu ar trebui să existe, dacă mergeți din șase în șase luni la medic pentru o verificare și o igienizare profesională.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O nouă bacterie „se plimbă” printre copii. Cum poate fi depistată
O nouă bacterie „se plimbă” printre copii. Cum poate fi depistată

Să aduceți și rezultatul exudatului faringian. Cu siguranță veți primi recomandarea dacă aveți copii la școală sau la grădiniță.

De ce este recomandat să mergem la medic dacă avem alunițe pe suprafața pielii
De ce este recomandat să mergem la medic dacă avem alunițe pe suprafața pielii

Alunițele de pe suprafața pielii sunt, la rândul lor, tumori benigne, iar riscul de a se transforma în tumori maligne este mult mai mare decât în cazul pielii normale.

Cum se face adiția osoasă în cadrul operației de implant dentar
Cum se face adiția osoasă în cadrul operației de implant dentar

Astăzi vorbim despre structurile de rezistenţă din organismul uman. La piele, spre exemplu, avem colagenul care funcționează cam ca armătura din construcții.

Livadă de kiwi şi banane, în Bucureşti. Ce fructe exotice vom creşte în viitor în România
Livadă de kiwi şi banane, în Bucureşti. Ce fructe exotice vom creşte în viitor în România

Aducem ingrediente abia culese pentru o salată de fructe: kiwi pitic de mărimea unei prune, dar plin de aromă, sâmburi de rodie, goji, paw paw şi câteva soiuri de curmale proaspete.

Câte diete a ţinut Horia Brenciu.
Câte diete a ţinut Horia Brenciu. "De două ori pe an mănânc shaorma"

După 30 de ani de activitate, Horia Brenciu și-a îndeplinit un vis.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.