Odată cu pierderea mai multor dinţi apare resorbţia osoasă. Cele mai noi soluții pentru reconstruirea maxilarul

×
Codul embed a fost copiat

Odată cu pierderea mai multor dinţi oasele de susţinere se prăbuşesc la propriu. În prezent există reţele din titan care reconstruiesc maxilarul şi mandibular astfel încât să permită imediat fixarea dinților.

O reţea din titan, care acoperă întreg osul maxilar. În această reţea, se pot pune toţi dinţii ficşi ai arcadei superioare.

Nu implică alte implanturi ulterioare. Tehnica nouă e recomandată persoanelor care nu mai au dinţi.

Odată cu pierderea unui dinte, apare resorbţia osoasă la nivelul maxilarului sau al mandibulei. Nu poate fi stopată altfel decât cu un implant. Dacă însă v-aţi pierdut toţi dinţii de pe o arcadă sau cei mai mulţi dintre ei, oasele de susţinere se prăbuşesc la propriu.

Aceşti pacienţi nu aveau soluţii în afara unei proteze mobile, care însă nu frânează prăbuşirea osoasă, ori implanturi zigomatice, care presupun restricţii câteva luni. De puţin timp, a apărut o reţea din titan, care reconstruieşte structura oaselor de susţinere.

Citește și
csid
Prea mult timp în faţa unui ecran nu deformează coloana. Care sunt riscurile unei poziții vicioase
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Anca Rusu medic chirurg: ”Nu reprezintă un şurub cum sunt implanturile clasice. Reprezintă o reţea din titan realizată prin laser, care va acoperi total oasele maxilare”.

Pe acestă reţea, acoperită ulterior de gingie, se pot pune dinţi ficşi imediat.

Anca Rusu medic chirurg: ”Obţinem modelul 3 D al osului pacintului acest model 3 D e trimis la un centru specializat. Se face designul, scheletul din titan potrivit pe osul pacientului. Este un sistem unic, pesonalizat care se mulează perfect pe osul pacientul, evident nu poate fi folsit la alt pacient”.

Aceeaşi reţea din titan poate fi folosită şi pentru maxilarul inferior. Pentru că nu vorbim de şuruburi, adică de implanturile clasice, care necesită o perioadă să se integreze în os, pacientul poate mânca imediat. Şi altceva în afară de alimente lichide.

Mihai Cirstea medic chirurg: ”Nu mai aşteptăm să se vindece şuruburile. Toate aceste şuruburi sunt gândite să asigure o stabilite şi o fixare perfectă”.

În România, după 40 de ani, peste 80% dintre persoane au cel puţin un dinte pierdut. Odată pierdut un element dentar, osul în care era susținut- maxilarul sau mandibula – începe pierderea osoasă, care poate fi semnificativă.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Accidentul vascular cerebral poate fi tratat optim în 4-6 ore. Cum trebuie să procedăm
Accidentul vascular cerebral poate fi tratat optim în 4-6 ore. Cum trebuie să procedăm

Accidentul vascular cerebral poate fi tratat optim în 4-6 ore de la apariţia simptomelor. Dacă le recunoaşteţi în cazul unui membru al familiei ori în cazul unui coleg, sunaţi de urgenţă la 112. Timpul e cel mai important!

Prea mult timp în faţa unui ecran nu deformează coloana. Care sunt riscurile unei poziții vicioase
Prea mult timp în faţa unui ecran nu deformează coloana. Care sunt riscurile unei poziții vicioase

Prea mult timp în faţa unui ecran. Situaţia nu deformează coloana, adică nu determină scolioza. Dar va seta o poziţie incorectă. 

Cum putem obține un sistem imunitar echilibrat. Ce suplimente trebuie să luăm iarna
Cum putem obține un sistem imunitar echilibrat. Ce suplimente trebuie să luăm iarna

Sistem imunitar echilibrat – iată ce vă cere propriul organism. Se obține prin odihnă și prin două comportamente alimentare obligatorii în lunile reci.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.