Media luată la BAC de elevul care s-a spânzurat la o zi după ce a terminat examenele

REZULTATE BAC 2019
Pro TV

Absolventul unui liceu din Oradea, care s-a spânzurat la o zi după ce susţinuse Bacalaureatul, a obţinut la examen media 9,25, ocupând locul al 29-lea dintr-un total de 119 candidaţi din liceul pe care îl terminase.

Potrivit site-ului pe care Ministerului Educaţiei Naţionale a publicat, luni, rezultatele la Bacalaureat, adolescentul, care a absolvit Liceul Teoretic „Aurel Lazăr“ din Oradea, a obţinut nota 9,1 la Limba şi literatura română, 9,85 la Istorie şi 8,8 la Geografie, media finală fiind 9,25, relatează Mediafax.

Astfel, cu acest rezultat, tânărul a ocupat locul 29 la nivel liceului la care a studiat, din cei 119 candidaţi care au susţinut examenul de Bacalaureat.

Rezultate Bacalaureat 2019. Notele au fost publicate pe edu.ro
 

Surse din cadrul sistemului de învăţământ din Bihor au declarat, luni, că adolescentul, care era din localitatea Alparea, şi a avut rezultate bune şi în anii liceului, excela la limbi străine, în special la limba chineză, fiind admis la o universitate din China.

Tânărul a fost înmormântat, luni, în localitatea natală. El a fost găsit spânzurat de crengile unui copac pe o stradă din oraş, la o zi după ce susţinuse examenul de Bacalaureat.

Citește și
REZULTATE BAC 2019 BUCUREȘTI
REZULTATE BAC 2019 DUPĂ CONTESTAȚII BUCUREȘTI. Notele FINALE la BACALAUREAT au fost publicate
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
REZULTATE FINALE BAC 2019 EDU.RO după contestaţii. Vezi notele la Bacalaureat 2019 în fiecare județ
REZULTATE FINALE BAC 2019 EDU.RO după contestaţii. Vezi notele la Bacalaureat 2019 în fiecare județ

Rezultatele finale la BAC 2019 după contestaţii s-au afișat pe site-ul Ministerului Educației, bacalaureat.edu.ro, cu o zi mai devreme. Iniţial se anunţase că rezultatele finale la BAC 2019 după contestaţii vor fi afişate sâmbătă, 13 iulie.

REZULTATE BAC 2019 DUPĂ CONTESTAȚII BUCUREȘTI. Notele FINALE la BACALAUREAT au fost publicate
REZULTATE BAC 2019 DUPĂ CONTESTAȚII BUCUREȘTI. Notele FINALE la BACALAUREAT au fost publicate

Rezultatele după contestații de la examenul de BACALAUREAT 2019 pentru BUCUREȘTI au fost publicate pe edu.ro.

Surpriză uriașă la BAC 2019. Liceul care este pe locul trei pe ţară
Surpriză uriașă la BAC 2019. Liceul care este pe locul trei pe ţară

Un număr de şapte absolvenţi de liceu, toţi de la Colegiul Naţional "Silvania" Zalău, au obţinut media generală 10 la BAC 2019.

Elevă cu nota 10 la matematică: ”BAC-ul nu semnifică nimic”. Ce vrea să facă mai departe
Elevă cu nota 10 la matematică: ”BAC-ul nu semnifică nimic”. Ce vrea să facă mai departe

O elevă din Capitală care a obținut nota 10 la matematică la BAC 2019 susține că BAC-ul nu semnifică nimic.  

Rezultate BAC 2019. Județele din România unde nu s-a obținut nicio medie de 10
Rezultate BAC 2019. Județele din România unde nu s-a obținut nicio medie de 10

Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2019 au fost publicate pe edu.ro. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 13 iulie.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.