Cea mai mare rată de promovare a BAC-ului de toamnă. Ce note au luat elevii

×
Codul embed a fost copiat

Peste 34.000 de tineri care au trecut prin emoțiile Bacalaureatului de toamnă au aflat, marți, rezultatele.

Cei nemultumiți pot depune contestații până la ora 16:00. Vă putem spune că notele sunt cel puțin surprinzătoare la această serie de examene.

Niciun candidat nu a obținut media 10, însă 21 au reușit să ia peste 9. Cea mai mare medie a fost 9,78 a unui candidat din Gorj, urmată de 9,56 a unui candidat din Timișoara

Medii mari au fost în județele Cluj, Maramureș, sau București.

Vezi AICI rezultatele la Bacalaureat 2019, a doua sesiune

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Din totalul participanţilor, doar 10.595 de candidaţi au obţinut medii de 6 sau mai mari, adică 30,6%. Este cea mai mare rată de promovabilitate a examenului de BAC al unei sesiuni de toamnă din 2010 până în prezent.

În total s-au înscris peste 43.500 de elevi, dar s-au prezentat puțin peste 34.500. Cei mai mulți provin din promoția curentă, iar peste 15.000 provin din promoțiile anterioare

Față de anul trecut examenul de Bacalaureat a debutat cu probele scrise și s-a încheiat cu probleme orale.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
REZULTATE BAC 2019 sesiunea de toamnă. S-au afișat notele înainte de contestații
REZULTATE BAC 2019 sesiunea de toamnă. S-au afișat notele înainte de contestații

Rezultatele examenului de Bacalaureat 2019 din cadrul sesiunii de toamnă au fost publicate, marți, pe edu.ro. Elevii nemulțumiți de notele obținute pot depune contestaţii.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă