România intră serios în rândul producătorilor de autovehicule electrice. Ce mașină va fi produsă, de anul viitor, la Craiova

×
Codul embed a fost copiat

România intră serios în rândul producătorilor de autovehicule electrice. Ford a prezentat prima mașină, care va fi produsă la Craiova, de anul viitor.

Noul vehicul va fi unul comercial și va avea un spațiu generos pentru marfă. Și modelul electric de la Dacia are succes, în țara noastră fiind cea mai vândută mașină de acest tip.

Mașina va fi cu 25% mai mare la nivel de suprafață de încărcare a mărfii, față de modelele anterioare. Va oferi o capacitate de încărcare de peste 700 de kilograme, iar spațiul pentru marfă va avea o lungime de 1,8 metri, o lățime de 1,22 metri și o înălțime de 1,25 metri. De asemenea, a fost adăugată o nouă funcție cu ajutorul căreia viitorii cumpărători pot transporta marfă, precum ar fi scânduri sau țevi, cu o lungime de peste doi metri.

Interiorul este gândit să ofere cât mai mult spațiu șoferului, iar volanul are o formă ușor pătrată pentru o vizibilitate mai bună.

Ana-Maria Timiș, purtătorul de cuvânt al Ford Otosan România:Pentru a susține producția acestui model, compania a anunțat o investiție de 490 de milioane de euro, investiție ce se află deja în derulare. Din 2024, modelul Curier, disponibil atât în varianta Furgon, dar și în varianta Furgon dublă cabină, va beneficia și de o versiune complet electrică E - Tranzit Curier, consolidând astfel gama pro de vehicule comerciale electrice”.

Citește și
dacia jogger hybrid
Dacia a început fabricația de serie a modelului Jogger Hybrid 140. Cât costă și ce autonomie are
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Costin Giurgea, prezentatorul emisiunii Superspeed:Tranzit Curier mi se pare că este foarte important pentru România, pentru că vine în completarea succesului pe care l-a avut Ford Puma și, practic, vine să completeze promisiunile pe care le-a făcut Ford Otosan, când a preluat fabrica de la Craiova, cu ceva real, deci, practic, Tranzit Curier este o mașină importantă nu doar pentru România, ci și pentru Ford, și prin urmare, faptul că se va produce la Craiova, nu face decât să dea o anvergură mai mare business-ului de acolo”.

Modelul electric realizat de Dacia, botezat Spring, are deja mare succes, și este una dintre cele mai accesibile mașini „verzi” de pe piață. Din toamna anului 2021 până în prezent au fost vândute peste 11.000 de mașini. Modelul este disponibil în două versiuni de echipare, primul cu un motor de 45 de cai putere și costă 20.800 de euro cu TVA inclus, al doilea cu un motor de 65 de cai putere, la prețul de 22.450 Euro.

Prețul mașinii poate să pornească de la 9.990 euro, respectiv de la 10.990 euro prin Programul Rabla 2023 și finanțare Dacia Finance.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Dacia ironizează BMW. Oferă o ploscă cu apă caldă pentru încălzirea scaunelor. GALERIE FOTO
Dacia ironizează BMW. Oferă o ploscă cu apă caldă pentru încălzirea scaunelor. GALERIE FOTO

Dacia ia peste picior producătorii auto care oferă scaune încălzite și alte funcții pe bază de abonament, precum BMW, și a decis să ofere clienților, în spirit de glumă, o ploscă cu apă caldă cu care să își încălezească locul la volan.

Dacia a început fabricația de serie a modelului Jogger Hybrid 140. Cât costă și ce autonomie are
Dacia a început fabricația de serie a modelului Jogger Hybrid 140. Cât costă și ce autonomie are

Uzina de la Mioveni a început fabricaţia de serie a modelului Jogger Hybrid 140, a anunțat miercuri Dacia.  

Aramco preia o bucată din afacerile Dacia din România. Grupul petrolier saudit se concentrează pe motoare și cercetare
Aramco preia o bucată din afacerile Dacia din România. Grupul petrolier saudit se concentrează pe motoare și cercetare

Aramco se asociază cu Renault și chinezii de Geely, în producția de motoare pentru Dacia. Grupul petrolier saudit va deține participații de 20% în asociere.

Moment istoric pentru marca Dacia: A urcat pe locul trei la vânzări auto în Franța după ce a depășit Citroen
Moment istoric pentru marca Dacia: A urcat pe locul trei la vânzări auto în Franța după ce a depășit Citroen

Dacia intră pe podium la vânzările în Franța, ajungând pe locul trei. Marca românească aparținând Renault a reușit să detroneze Citroen, la statisticile vânzărilor de mașini noi.

Consiliul Concurenței a descoperit o înțelegere între Dacia, Renault, Nissan, service-uri auto și asiguratori
Consiliul Concurenței a descoperit o înțelegere între Dacia, Renault, Nissan, service-uri auto și asiguratori

Consiliul Concurenței a sancționat 65 de companii și o asociație cu amenzi de 130 milioane de lei (26 milioane de euro) pentru participarea la o înţelegere pe piaţa serviciilor de întreţinere şi reparare a autovehiculelor din România.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.