Florentin Pandele, ieșire nervoasă după ce Firea a pierdut alegerile: "Noi, bărbaţii, ar trebui să ne castrăm pe jumătate"

Florentin Pandele
Dragos Porojnicu

Primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, a avut o ieșire nervoasă, duminică seară, după ce a aflat că Gabriela Firea a pierdut alegerile pentru Primăria Capitalei.

Astfel, Florintin Pandele s-a lansat într-o serie de critici dure la adresa unor partide şi a unor politicieni. El a catalogat USR-PLUS drept "un monstru, o distrugere a României”, spunând despre premierul Ludovic Orban că este "un dirijor de doi bani şi jumătate, o nenorocire de om care pur şi simplu a distrus un partid istoric”. 

Soţul Gabrielei Firea, Florentin Pandele, s-a lansat într-o serie de critici acide la adresa unor partide politice şi a unor politicieni.

"A mai venit şi această plagă, această nenorocire care s-a abătut asupra României care este USR-PLUS şi au găsit acest dirijor de doi bani şi jumătate care se numeşte Ludovic Orban. Această nenorocire de om care pur şi simplu a distrus un partid istoric, dom-le, nu se poate fără partide istorice, nu se poate fără stângă românească! S-a găsit şi Victor Ponta, care nu mai ştie ce aranjamente să facă pe sub masă, care spune acum vreo lună de zile: dacă aş avea eu banii lui Pandele. Să-mi verifice conturile să vadă câţi bani am sau unde am eu bani. Acest individ care nu a făcut altceva decât să distrugă PSD-ul şi oricum, este o gloabă a istoriei.  Eu sunt băiat de la ţară. Nu am decât două alifii pe mine: untură şi Nivea. Nu mai pot eu să cred ceea ce spune Victor Ponta, Victor Ponta în momentul de faţă este zero barat din punct de vedere politic”, a afirmat Florentin Pandele, într-o intervenţie telefonică la România Tv, potrivit News.ro.

În ceea ce priveşte USR-PLUS, primarul din Voluntari a catalogat alianţa politică drept "un monstru, distrugerea României”.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Florentin Pandele: Voi fi una din vocile care vor spune ceea ce gândesc fără teamă

El l-a acuzat pe premierul Ludovic Orban că a adunat "toate lăturile lumii” şi i le-a aruncat în cap în campania electorală.

El a mai spus că cei mai puternici bărbaţi politici din România sunt femeile.

"Din seara aceasta voi face politică şi voi fi una din vocile care vor spune ceea ce gândesc fără teamă. Nu mai îi este teamă de absolut nimic, dar de nimic din momentul de faţă, pentru că am văzut: cei mai puternici bărbaţi din România sunt femeile. Jos pălăria pentru femei! Bărbaţii politici care se ascund. Am văzut bărbaţii din PSD care stau sub masă. A trebuit să iasă femeia asta, mi-aduc aminte, avea trei operaţii şi ea se bătea de una singură. Felicitări lu' Olguţa Vasilescu la Craiova, felicitări tuturor femeilor care au curajul să se bată şi din stânga şi din dreapta”, a mai afirmat Pandele.

Pandele consideră că dacă Guvernul s-ar fi implicat şi ar fi realizat în parteneriat cu Primăria centura Capitalei şi ar fi asigurat apa caldă, toţi cei şapte primari PSD ar fi fost realeşi.

"Noi, bărbaţii, ar trebui să ne ascundem, eventual să ne castrăm pe jumătate, cam asta ar trebui, mă refer la bărbaţii politici. Dom-le, ca la papă, când unul depune jurământul de parlamentar să vadă dacă are. E posibil să nu aibă şi atunci intrăm într-o altă zonă. Bărbaţii politici care s-au găsit la conducerea partidului în urmă cu un an şi ceva în PSD nu au făcut altceva decât să o faulteze cât mai mult pe Gabi Firea de frică să nu le ia locul. Asta şi-au dorit ei. (...) Dacă se pierd primăriile din Bucureşti, se pierd în primul rând pentru că cei care au administrat ministere nu au făcut altceva decât să pună piedici”, a declarat Florentin Pandele.

În ceea ce priveşte actuala conducere a PSD, Pandele susţine că aceasta "nu i-a pus piedici” Gabrielei Firea, ceea ce a însemnat "extraordinar de mult”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
La a cincea numărare a voturilor, candidatul PNL a câștigat Primăria Costinești la diferență de un vot
La a cincea numărare a voturilor, candidatul PNL a câștigat Primăria Costinești la diferență de un vot

Numărarea buletinelor de vot s-a încheiat la Costineşti, iar candidatul Partidului Naţional Liberal, Gheorghe Mechenici, a obţinut un vot în plus.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Recomandări

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.