„M-a prins de gât și m-a izbit de uş̦ă”. Mărturia polițistei din Baia Mare care își acuză superiorul de abuzuri

×
Codul embed a fost copiat

Fostul director al Penitenciarului din Baia Mare a fost arestat după ce - timp de doi ani - ar fi pretins unei subordonate favoruri sexuale, iar când femeia l-a refuzat ar fi bătut-o la el în birou.

Apoi, ca să nu fie destituit din funcție a început să o amenințe cu presupuse imagini compromițătoare și a pus-o pe psiholoaga închisorii să o convingă să nu îl reclame, potrivit DNA. Psiholoaga a fost plasată sub control judiciar.

Bărbatul este Horia Ștefan Chiș, director al Penitenciarului din Baia Mare până în august, când a fost schimbat din funcție după ce o subalternă l-a reclamat la Administrația Națională a Penitenciarelor că a agresat-o sexual.

Acum, după patru luni, Direcția Națională Anticorupție l-a reținut pentru comiterea a patru infracțiuni: folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, ultraj, purtare abuzivă și șantaj.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Potrivit procurorilor, în ultimii 2 ani, fostul director - ofițer de poliție - i-ar fi cerut de mai multe ori subordonatei, polițistă şi ea, favoruri de natură sexuală.

Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor: „Îi reproșa că nu este în stare de nimic, că nu este o profesionistă. Ulterior, a început să o cheme la el în birou, dădea muzica tare, îi făcea complimente. Tot timpul o chemă în birou sub pretextul că voia să discute profesional cu aceasta, dar toate discuțiile degenerau cu apropouri cu tentă sexuală.”

Polițista cu care fostul director al Penitenciarului din Baia Mare ar fi vrut să aibă o relație extraprofesională are 26 de ani.

„Pe fondul refuzului persoanei vătămate de a avea o relație extraprofesională cu inculpatul Chiș Horia Ștefan, la data de 19 mai 2022, inculpatul ar fi exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate în urma cărora au rezultat leziuni constatate de medicină legală, a căror gravitate a fost apreciată la 6-7 zile de îngrijiri medicale. Actele de violență s-ar fi produs chiar în biroul directorului”, precizează DNA.

Pentru că ea l-a refuzat, în primăvară, bărbatul a chemat-o la el în birou și a bătut-o, spun procurorii DNA.

Într-o declarație transmisă Federației Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor, femeia a povestit incidentul.

„Directorul m-a chemat în biroul dumnealui. (…) a închis fereastra. (…) S-a năpustit asupra mea, m-a prins de gât, m-a strangulat și m-a izbit de uş̦ă. Timp de câteva secunde am fost lipită de uş̦ă cu mă̂na lui în gâtul meu”, a povestit victima.

Iar coşmarul a continuat pentru femeie.

„Pentru a evita eventualele consecințe ale gestului său, respectiv evitarea unei anchete disciplinare și destituirea din funcție, precum și posibile urmări pentru situația să familială, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi constrâns-o pe persoana vătămată să nu sesizeze Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), amenințând că atât victima, cât și penitenciarul vor avea de suferit. (...) Mai mult de atât, la data de 7 iunie 2022, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi amenințat persoana vătămată cu expunerea unor presupuse imagini compromițătoare pentru distrugerea credibilității acesteia”, precizează DNA.

Procurorii DNA spun că Ștefan Horia Chiș a început să o amenințe pe femeie ca să nu sesizeze Administrația Națională a Penitenciarelor - demers în care ar fi fost susținut și de psiholoaga penitenciarului.

În amenințări Chiș ar fi pomenit și de expunera unor presupuse imagini compromițătoare cu victima.

Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor: „Din sursele noastre, nu este prima victimă, ar mai fi fost victime în penitenciarul Baia Mare, care l-au avut protagonist tot pe acesta.”

În fața magistraților Tribunalului Cluj, fostul director a negat acuzațiile.

„Este șocat de aceste acuze. A spus că este cea mai mare jignire din viața lui”, a spus avocata lui.

În dosarul în care este cercetat fostul director al penitenciarului din Baia Mare, a fost reținută și psiholoaga închisorii. Fostul director are 47 de ani, este căsătorit și are un copil.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Specia care riscă să dispară. Populaţia scade vertiginos
Specia care riscă să dispară. Populaţia scade vertiginos

Populaţia de pinguini Humboldt s-a redus dramatic în zonele situate pe coasta centrală a statului Chile. Este una dintre cele mai vulnerabile dintre cele 18 specii de pinguini din lume, fiind în pericol de dispariţie, au avertizat marţi experţii.

Se extinde baza aeriană de la Kogălniceanu. Au început lucrările la prima pistă construită de MApN în ultimii 30 de ani
Se extinde baza aeriană de la Kogălniceanu. Au început lucrările la prima pistă construită de MApN în ultimii 30 de ani

Au fost inaugurate lucrările la noua pistă a bazei aeriene Mihail Kogălniceanu.

În ce condiții este preparată, de fapt, mâncarea în restaurantele de pe Aeroportul Otopeni. Ce nereguli au fost constatate
În ce condiții este preparată, de fapt, mâncarea în restaurantele de pe Aeroportul Otopeni. Ce nereguli au fost constatate

Mai multe restaurante și magazine de pe Aeroportul Otopeni au fost închise de Autoritatea pentru Protecția Consumatorului.  

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.