Zelenski mulțumește României și altor state că sprijină iniţiativa ”Cereale din Ucraina”. „Le sunt recunoscător”

zelenski
Shutterstock

Preşedintele Volodimir Zelenski a menţionat România între ţările şi organizaţiile care sprijină noua iniţiativă a Kievului denumită "Cereale din Ucraina" (Grain from Ukraine), care are drept scop facilitarea transportului de cereale ucrainene.

"Volumul fondurilor acumulate pentru iniţiativa noastră «Cereale din Ucraina» este în creştere şi depăşeşte deja 180 de milioane de dolari americani. Aceasta este deja una dintre cele mai mari iniţiative umanitare ucrainene din punct de vedere istoric. Şi va fi şi mai mare”, a anunţat luni Volodimir Zelenski în mesajul său video transmis în fiecare seară.

”Austria, Belgia, Bulgaria, Marea Britanie, Grecia, Estonia, Irlanda, Spania, Italia, Canada, Qatar, Letonia, Lituania, Olanda, Germania, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, SUA, Turcia, Ungaria, Finlanda, Franţa, Croaţia, Cehia, Elveţia, Suedia, Uniunea Europeană şi-au anunţat deja contribuţia financiară, tehnică sau logistică la iniţiativa Grain From Ukraine - este o participare semnificativă. La care se adaugă Republica Coreea, iar Japonia - încă din primele zile. Şi, de asemenea, NATO. Şi, bineînţeles, ONU”, a enumerat Volodimir Zelenski, potrivit News.ro.

„Le sunt recunoscător tuturor celor care participă”, a transmis preşedintele ucrainean.

Volodimir Zelenski a vorbit prima dată despre această iniţiativă ucraineană la 18 noiembrie, apoi a lansat-o oficial sâmbătă, 26 noiembrie, printr-un summit internaţional privind securitatea alimentară, la care au participat, direct sau online, participanţi din peste 30 de state. Programul ”Cereale din Ucraina” este prezentat drept o iniţiativă umanitară, care are drept scop salvarea de la foamete a milioane de oameni.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

”Acest program prevede achiziţionarea de către parteneri a produselor alimentare de la producătorii ucraineni şi trimiterea lor în ţările din Africa şi Asia care se află în pragul foametei. Acest lucru va permite organizarea sprijinului internaţional pentru agricultura ucraineană, protejarea suprafeţelor cultivate, susţinerea producţiei, îmbunătăţirea lanţurilor de aprovizionare şi găsirea unor clienţi internaţionali care să garanteze achiziţionarea de produse alimentare ucrainene”, au transmis oficialii Preşedinţiei din Ucraina.

Aflat vineri la o conferinţă în Lituania, preşedintele Klaus Iohannis a spus că până acum autorităţile de la Bucureşti au facilitat intrarea a aproape 3 milioane de ucraineni în România şi au facilitat exportul a peste 7 milioane de tone de cereale ucrainene prin România. ”Sprijinul României pentru Ucraina va rămâne multidimensional şi cuprinzător, acţionând pe mai multe direcţii: politică, economică, inclusiv reconstrucţia, financiară, umanitară, prin instrumentele de drept internaţional, căutarea responsabilităţii şi combaterea impunităţii, transporturi şi agricultură. În ceea ce priveşte reconstrucţia Ucrainei, am arătat că este mare nevoie de ajutorul comunităţii internaţionale şi că România este pregătită să facă parte din acest efort” a spus Iohannis.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Marine Le Pen a anunțat cine va fi premierul Franței dacă extrema dreaptă va câștiga alegerile
Marine Le Pen a anunțat cine va fi premierul Franței dacă extrema dreaptă va câștiga alegerile

Faptul că Franța a cotit către extrema dreaptă reprezintă o provocare existențială pentru Uniunea Europeană. La Paris și Bruxelles se discută frenetic despre pariul riscant pe care și l-a asumat Emmanuel Macron prin convocarea alegerilor anticipate.

Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Țara în care o bacterie
Țara în care o bacterie "mâncătoare de carne" face ravagii. A fost atins un număr record de cazuri

Sindromul de şoc toxic streptococic, o boală potenţial fatală cauzată de o bacterie "mâncătoare de carne", a cunoscut o creştere importantă în Japonia.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.